X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

S-au deghizat în poliţişti și au jefuit o casă din Șoldănești. Ce pedeapsă a aplicat instanța

13 aug. 2019,, 11:00   Societate
3179 0

Un locuitor al raionului Floreşti a fost condamnat recent la 9 ani şi 6 luni închisoare după ce a jefuit o casă din Șoldănești, notează Noi.md.

Bărbatul a fost găsit vinovat pe două capete de acuzare: uzurparea de calităţi oficiale şi tîlhărie, comise de un grup criminal organizat.

Sentinţa a fost dictată după ce procurorii au demonstrat că, în seara zilei de 9 noiembrie 2017, inculpatul, împreună cu alţi 4 membri ai grupării criminale, deghizaţi în uniforme de poliţişti, înarmaţi şi cu cagule pe cap, au pătruns în casa unui locuitor al oraşului Şoldăneşti.

Prezentîndu-se ca fiind reprezentanţi ai „poliţiei antidrog” şi sub pretextul efectuării „percheziţiei” pentru a afla locul păstrării banilor, indivizii le-au cerut gazdelor 5000 de euro.

La refuzul victimelor, agresorii l-au legat pe proprietar şi i-au aplicat mai multe lovituri, după care au sustras din casa acestuia toţi banii pe care i-au găsit, în sumă totală de 48 mii lei.


În rezultatul maltratărilor, proprietarul casei s-a ales cu multiple leziuni şi traumatisme.

Fiind reţinut şi audiat de procurori, inculpatul, în vîrstă de 30 de ani, şi-a recunoscut vina, încheind acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În curînd, un alt complice urmează să-şi afle pedeapsa, dosarul în privinţa lui fiind pe rol în instanţei de judecată. Materialele în privinţa celorlalţi trei complici au fost disjunse într-o procedură separată, aceştia fiind anunţaţi în căutare internaţională.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?