COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

S-a aflat cîți elevi vor avea 10 din oficiu la limba străină la sesiunea de BAC din acest an

S-a aflat cîți elevi vor avea 10 din oficiu la limba străină la sesiunea de BAC din acest an

În acest an, 1349 de elevi vor obține nota 10 din oficiu la proba de examen la limba străină din cadrul examenului național de bacalaureat, anunță Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, scrie unimedia.info.

Absolvenții în cauză au susținut, pe parcursul învățămîntului general, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine.

Potrivit datelor furnizate de minister din numărul total de 1349 de dosare depuse 1135 de dosare sînt pentru acordarea notei „10” (zece) din oficiu la limba engleză, 122 de dosare sînt la limba franceză, 42 de dosare sînt la limba germană, 34 dosare sînt la limba italiană și 16 dosare sînt la limba spaniolă.


Numărul elevilor care au obținut nota 10 din oficiu la această probă de examen din cadrul examenului național de bacalaureat este în creștere, astfel că anul trecut 1008 de absolvenți au luat 10 automat, în 2018- 785, iar în 2017- 637.

Ministerul Educației a mai precizat că numărul crescînd al elevilor cu performanțe deosebite la nivel internațional denotă atît interesul sporit față de cunoașterea limbilor străine, cît și aprecierea înaltă a evaluatorilor străini.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load