X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

România a permis tranzitul către Bulgaria

30 iul. 2020,, 18:56   Societate
4615 0

România le-a permis cetățenilor Moldovei care merg în Bulgaria să tranziteze țara la prezentarea testului negativ PCR la COVID-19 și a documentelor ce confirmă scopul aflării în Bulgaria.

Despre aceasta a anunțat Ambasada Republicii Moldova la București, salutînd decizia autorităților bulgare, reglementată prin Ordinul PD-01-438 din 28.07.2020 al Ministerului Sănătății al Republicii Bulgaria, privind permiterea intrării cetățenilor Republicii Moldova în Republica Bulgaria, începînd cu 28 iulie 2020, la prezentarea testului PCR la COVID-19 în limba engleză, efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrarea în Bulgaria.

Ambasada a menționat că pentru tranzitarea teritoriului României, cetățenii Republicii Moldova vor prezenta autorităților de frontieră ale României documentele confirmative privind scopul șederii în Bulgaria (rezervarea la hotel), asigurarea medicală, rezultatele testului sus-menționat și documentele respective de călătorie. Ambasada a menționat că tranzitul nu trebuie să depășească 36 de ore.

În acest sens, Ambasada a recomandat ca tranzitul să fie efectuat pe culoarul de tranzit aprobat de autoritățile române pentru transportul rutier: Leușeni, Albița, Tecuci, Focșani, Buzău, București, Giurgiu, Ruse. Informații adiționale privind culoarele de tranzit sunt disponibile accesând linkul: www.politiadefrontiera.ro.

Ambasada Republicii Moldova la București a reamintit că rămîne suspendată temporar, total sau parțial, activitatea prin următoarele puncte de trecere a frontierei de stat romano-bulgare: Negru Vodă, județul Constanța; Lipnița, județul Constanța; Dobromir, județul Constanța; Zimnicea, județul Teleorman; Turnu Măgurele, județul Teleorman; Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?