Reguli de vînătoare la frontiera Republicii Moldova

Reguli de vînătoare la frontiera Republicii Moldova

Se admite vînătoarea organizată în zona de frontieră pînă la limita de 1000 metri de la linia frontierei de stat numai în perioada luminoasă a zilei, cu avizul prealabil al Poliţiei de Frontieră, respectîndu-se regulile şi restricţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;

Termenul admisibil la vînătoare de iepuri de cîmp se începe din data de 23 noiembrie 2019 pînă la 29 decembrie 2019, cu aplicarea crotaliilor speciale la animalele dobîndite. Perioada activă de vînătoare, pentru moment, este stabilită pentru vulpi, șacali – care a început la 24 august 2019 și este activă pînă la 31 iulie 2020, cu excepția perioadei de reproducere(aprilie-mai); Porumbei- din 24 august 2019 pînă la 29 decembrie 2019; Prepelițe – din 24 august 2019 pînă la 13 octombrie 2019.

Din 5 octombrie vînătorii vor avea acces la vînătoarea pentru mistreți, gîște, rațe – pînă la 29 decembrie 2019 și fazani – pînă la 12 ianuarie 2020.

Avizul pentru desfășurarea vînătorii în zona de frontieră este obligatoriu pentru toți solicitanţii pentru efectuarea vînătorii, inclusiv pentru persoanele care locuiesc permanent în zona de frontieră sau în localităţile ale căror hotare se află în zona de frontieră.

Pentru cei ce nu se vor conforma regulilor de rigoare pentru vînătoare în zona de frontieră, vor fi sancționați conform normelor legale.

 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load