COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Recomandările Poliției pentru maturi şi copii, în ajun de Crăciun

Recomandările Poliției pentru maturi şi copii, în ajun de Crăciun

Poliția atenționează cetățenii să manifeste prudență sporită și să respecte regulile generale de siguranță, pentru a evita producerea infracțiunilor patrimoniale, incidentelor rutiere, victimizării minorilor, altercațiilor, precum și deflagrațiilor.

Recomandări pentru maturi şi copii:

  • Părinți, informați-vă cu cine va merge copilul dumneavoastră la colindat şi traseul pe care îl vor parcurge, pentru ca să evitați incidentele de dispariție a acestora sau de aflare în zone periculoase.
  • Sfătuiţi-i pe copii să plece la colidat în grupuri, pentru a fi în siguranță.
  • Spuneți-le să traverseze strada numai după o temeinică asigurare, pe marcajul destinat pietonilor sau în dreptul indicatoarelor ,,Trecere pentru pietoni” și numai la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
  • Pe drumurile publice situate în afara localităţilorcare nu au trotuare sau poteci laterale, informați copii să circule numai pe partea stîngă şi cît mai aproape de marginea carosabilului.
  • Asigurați-vă că copiii vor fi vizibili și în condiții de ceață sau întuneric, prin purtarea vestimentației exterioare de culoare deschisă sau cu elemente reflectorizante.
  • Încurajați copiii să se deplaseze pe drumuri adiacente bine-iluminate și cu un flux mai redus de automobile, pentru a reduce riscul de a fi victime ale incidentelor rutiere.
  • Dacă pleacă la colindat pe timp de seară sau noaptea, însoțiți-i pentru a vă asigura că sînt în siguranță!
  • Amintiți-le să nu accepte niciodată vreo invitație de la necunoscuți, într-un local, la o petrecere sau la o plimbare cu mașina.
  • Nu le oferiți copiilor sume mari de bani sau telefoane mobile, atunci cînd merg la colindat și sfătuiți-i să ocolească persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv.
  • Explicați-le copiilor să nu se laude persoanelor necunoscute cu bunurile pe care le au asupra lor atunci cînd merg la colindat (bani, telefoane mobile, bijuterii) pentru a reduce riscul de a fi acostați de adulți și deposedați.
  • Amintiţi-le copiilor să informeze imediat membrii familiei sau Poliția dacă li se întîmplă ceva rău sau se află într-o situație de pericol.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load