Recomandările Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Recomandările Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Aşa cum în ultimele zile termometrele indică valori negative, iar odată cu ele avem parte şi de ninsori, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu o serie de recomandări pentru moldoveni.


Salvatorii îndeamnă cetățenii ca, înainte de a porni la drum, să se informeze despre condițiile meteo, starea drumurilor, iar dacă deplasările nu sînt strict necesare, să le evite, pentru a fi în siguranță, relatează Noi.md.


În cazul în care totuși se pornesc la drum cu automobilele proprii, acestea trebuie să fie echipate corespunzător, să aibă în portbagaj lopată, nisip și lanțuri. În plus, să-și pregătească rezerve de hrană, băuturi calde, haine groase, dar și bateria telefonului să fie încărcată. Asta pentru cazurile în care ar putea rămîne blocați pe drum, departe de localități, pînă la venirea ajutoarelor.


Mai mult, pompierii recomandă să fie respectate și normele antiincendiu, mai ales la exploatarea sobelor de încălzit, dar și a altor aparate electrice și de încălzit, spre evitarea izbucnirii incendiilor.


În cazul în care oamenii se află în siuații de criză și au nevoie de ajutor, ei sînt îndemnați să apeleze la serviciile de urgență, printre care și Serviciul 901. 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load