Reacția funcționarilor în momentul aflării sentinței în dosarul ”La soacra” (VIDEO)

Reacția funcționarilor în momentul aflării sentinței în dosarul ”La soacra” (VIDEO)

Trei din inculpații din dosarul cafenelei „La Soacra” s-au ales astăzi cu noi condamnări.

O specialistă de la Direcția generală comerț a Primăriei Chișinău a fost scoasă din sala de judecată după ce i s-a făcut rău, fiind chemată de urgență o ambulanță.

După ce și-a aflat sentința, Ludmila Boșcanean a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la Institutul de Cardiologie, iar după externare urmează să fie transferată la penitenciar. Și Vasile Toma, angajatul Centrului de Sănătate Publică a avut nevoie de intervenția medicilor.

Angajatul Centrului de Sănătate Publică, Vasile Toma, condamnat de prima instanță la doi ani cu suspendare, a fost condamnat acum la 6 ani și 6 luni de închisoare. Aceiași pedeapsă a fost aplicată și pentru funcționara din cadrul Primăriei, Ludmila Boșcanean, care inițial a primit doar o amendă de 20 de mii de lei pentru corupere pasivă.

Reamintim că, incendiu la cafeneaua „La Soacra” din Piața Centrală din Chișinău a avut loc pe 9 ianuarie 2016. Ca urmare a deflagrației unei butelii de gaz, patru persoane au decedat, iar alte 13 au fost rănite.

 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load