R. Moldova nu are instrumente să intervină în cazul unei contaminări radioactive

R. Moldova nu are instrumente să intervină în cazul unei contaminări radioactive

Pericolul contaminării radioactive, cu mercurul confiscat de la răufăcători sau alte substanțe nocive, este destul de real în R. Moldova, poate afecta iremediabil mediul și sănătatea oamenilor, dar autoritățile nu ar avea instrumente cu care să intervină.


Cel puțin, așa declară șeful Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan.


Potrivit lui Moțpan, responsabilă de acest lucru este Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice, dar activitatea acestei instituții este periclitată, după un incendiu care a avut loc în februarie 2018.


În acel incendiu a ars tot echipamentul de detectare a materialelor radioactive, în valoare de circa 4,4 milioane de lei.


Cel mai grav este, spune Moțpan, că la aproape doi ani de la acel incident, nu a fost verificată nici cauza incendiului și nu au fost stabiliți vinovații.


În acest sens, deputatul a solicitat Guvernului să investigheze acest caz, să evalueze prejudiciile și să-i găsească pe cei vinovați pentru a fi trași la răspundere. De asemenea, Moțpan cere modificarea legislației, astfel încît activitățile nucleare și radiologice să fie desfășurate în siguranță.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load