Pune agitația pe stop! Cinci conace bine păstrate a Moldovei

Moldova era bogată în moșii. Unele mai sînt în stare foarte bună. Altele vor dispărea în viitor apropiat.

Am ales cinci cel mai bine păstrate, unde vă puteți retrage și vă puteți odihni de la agitația orașului, transmite locals.md.

Moșia Zamfir Ralli-Arbure

Conacul lui Zamfirache Ralli este o fostă reședință boierească de la începutul secolului al XIX-lea, construită de bogatul boier grec Zamfirache Ralli, în satul Dolna, gubernia Basarabia (în prezent raionul Strășeni, Republica Moldova). Locul a devenit mai cu seamă cunoscut datorită faptului că a fost vizitat adeseori de cunoscutul poet rus Aleksandr Pușkin, exilat între 1821 și 1823 la Chișinău.

Familia Ralli, o familie de boieri de origine greacă, veniți în Moldova încă din secolul XVIII, construiesc conacul la începutul sec. XIX.

Cinci sate din împrejurimi aparțineau boierului, iar casa din Dolna era de fapt o casă de vacanță. Boierul Zamfirache Ralli avea o familie numeroasă, cinci băieți și trei fete care în timpul anului locuiau în Chișinău, doar vacanțele le petreceau în Dolna, la conac. Aici, vara, organizau baluri și petreceri cu lăutari și țigani.

În 1820 Pușkin l-a întîlnit pe Ion Ralli în Chișinău, feciorul lui Zamfirache, s-au împrietenit, iar vara următoare l-a dus pe poet la conacul tatălui său. În Codrul din apropiere Dolnei sînt situate locurile „Izvorul Zamfirei” și „Poiana Zamfira”, acolo Pușkin a întîlnit șatra de țigani și pe frumoasa Zamfira, le-a urmărit tradițiile și obiceiurile timp de 2 luni de vară, ca mai apoi să creeze poemul Țiganii.

După primul război mondial conacul a rămas satului. Aici a funcționat o bibliotecă, apoi școala muzicală. Moșia a fost deținută în prima jumătate a secolului al XX-lea de Zamfir Ralli-Arbore, după ocuparea Basarabiei de către URSS a fost naționalizată și deschisă publicului în ziua de naștere a lui Pușkin, la 6 iunie 1949. Abia în anii ’70 a devenit o filială a casei-muzeu „Aleksandr Pușkin” din Chișinău. La sfîrșitul perioadei sovietice atrage pînă la 150 de mii de turiști anul, pentru primirea tuturor fiind desfășurat un orășel de corturi.

Moșia Manuc Bei

Conacul Manuc Bei a fost construită în 1817 de Manuk Bey Mirzoyan – armean, diplomat turc și în același timp agent de informații rus, care a cumpărat în 1815 pentru 300 de mii „lei de aur“, în Hîncești un masiv de pădure cu reședința de vară a Printesa Dolgorukova . Palatul a avut o grădină de iarnă, o piscină interioară și o mulțime de ieșiri subterane. Apropo, chiar și acum, pe strada principală Hîncești (strada Mihalcea Hîncu, fosta strada Lenin), periodic apar goluri în asfalt datorită prăbușirii bolților de cărămidă din tuneluri subterane.

Palatul este situat în partea de sud a orașului, pe versantul nordic al dealului, la marginea parcului. De la intrarea principală, pînă la palat, te conduce o alee. Datorită reliefului înclinat, din partea de sus a dealului se văd doar două etaje, de jos – trei. Palatul este conceput în spiritul clasicismului francez, cu deschideri largi de ferestre și loggii. Pe terasă, pereții interiori au fost decorați cu fresce frumoase și sînt prevăzute nișe în care fusese amplasate statuile. Gospodăria a fost înconjurată de ziduri, demolată la sfîrșitul anilor 1950. Plafoanele palatului au fost pictat de alt armean – Hovhannes Ayvazyan, care mai tîrziu a devenit cunoscut ca pictorul rus Ivan Konstantinovici Aivazovski, fiind în acea perioadă în ospeție la fratele său, în Chișinău. Pictura, din păcate, nu sa păstrat pînă în zilele noastre.

Moșia familiei Balioz

A fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la comanda boierului armean Carabet Balioz, despre care se spune că a fost administratorul şi ginerele lui Manuc Bei. Lucrările au fost începute în 1852 şi finisate peste 21 de ani, în 1873. Conacul include şi un parc, de 7 ha, cu castani, brazi, tei, precum şi plante exotice pentru RM. De asemenea, aici mai există un turn de apă pe trei niveluri, hambare, pivniţe, moară, grajduri, fierărie şi alte anexe.

În 1941, urmaşii lui Balioz s-au refugiat peste Prut, iar conacul a fost folosit de noua administraţie ca spital militar, baie, bibliotecă, precum şi în alte scopuri. O parte din averea boierului a fost furată şi dezasamblată de localnici. În 1975 a fost luat sub protecţia statului, iar în 1984 complexul a fost transformat în Muzeul Meşteşugurilor Populare, filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. În acelaşi an au început lucrările de restaurare a conacului, care aşa şi nu au fost finisate. Şi astăzi acest conac se află în restaurare, iar terenul şi anexele – în litigiu. În 1996, Ministerul Culturii şi Ministerul Agriculturii au transmis la balanţa Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală toate construcţiile complexului, care se aflau în gestiunea Gospodăriei Agricole „Ivancea” (moara cu abur şi oloiniţa, casa morarului, depozite, grajduri şi alte construcţii gospodăreşti), toate aflate într-o stare deplorabilă. În 2006, „Casa Vinului” SRL a început un alt proiect de restabilire a conacului. Numai că ţăranii din localitate dispută acum cota-parte din terenurile şi anexele transmise de fosta gospodărie agricolă muzeului.

Moșia Pommer / Parcul Țaul

Acest frumos conac a fost construit în satul Țaul, la începutul secolului XX. Terenul este cumpărat de la proprietarii mici de bancherul Andrei Pommer (1851-1912). În anii 1901-1912 au fost finalizate construcția a tuturor clădirilor. Pînă în 1945, moștenitorii lui A. Pommer nu au făcut nici o schimbare în interiorul proprietății. La inceputul anilor ’60 aa fost adaptat pentru Colegiul de Agronomie. Au modificat conacul, demolînd clădirile agricole și elemente arhitecturale ale parcului . Cu toate acestea, complexul din Țaul, a rămas cel mai bine conservat decît alte conacele de la începutul secolului XX.

Casa Muzeu Alexandru Donici

Casa-muzeu „Alexandru (Alecu) Donici” este un muzeu de rang național din satul Donici (redenumit după fabulist; în trecut – Bezin). Acesta este casa în care s-a născut poetul fabulist basarabean Alecu Donici. A fost declarat muzeu în 1977. Înaintea înființării, casa familiei Donici era folosită ca școală (în perioada sovietică).

Casa este plasată în mijlocul unui mic parc, iar în preajmă se găsește o bisericuță a Donicilor, ridicată de tatăl poetului, mormintele de familie, precum și izvorul „Stînca”, amenajat de familia lui Dimitrie și a Elenei Donici.

Casa-muzeu este alcătuită din 4 camere. Două din ele, casa-mare și cabinetul de lucru al fabulistului, sînt amenajate cu obiecte caracteristice pentru secolul al XIX-lea, cu covoare moldovenești, dar și cu mobilier în stil egiptean (atunci la modă) și parchet. Altele două sînt săli de expoziție care prezintă viața și activitatea marelui fabulist. Muzeul conține și o colecție bogată de articole de uz casnic, printre care doar un singur obiect personal al poetului, care s-a păstrat pînă în prezent, o armă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Este adunată o colecție impresionantă de publicații ale acelor vremuri, precum și documente și imagini care, într-un fel sau altul, au legătură cu viața fabulistului.