Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3989

Protest pentru eliberarea lui Pavel Grigorciuc

14 iun. 2019,, 09:00   Societate
2104 1

Un grup de activiști au organizat o acțiune de protest în fața Reprezentanței Permanente a Republicii Moldova pe lîngă ONU, cerînd eliberarea lui Pavel Grigorciuc, activistul ce a fost reținut după ce l-a agresat pe deputatul democrat, Sergiu Sîrbu, într-un local din centrul capitalei.

Despre aceasta a anunțat susținătorul activistului, Alexandr Roșco, care a menționat că manifestanții au dus o scrisoare adresată noului guvern al Moldovei, precum și ambasadorului Victor Moraru, Reprezentantul Permanent al Republicii Moldova pe lîngă Oficiul ONU din Geneva.

„Scrisoarea nu a fost înmînată, angajații instituției eu refuzat să ne deschidă ușa. Într-un final, scrisoarea semnată de mai mulți activiști a fost lăsată la ușa Reprezentanței”, spune Roșco.

Amintim că, dosarul de invinuire a lui Pavel Grigorciuc a fost trimis în judecată la începutul lunii mai curent. Pavel Grigorciuc riscă amendă sau pînă la 5 ani închisoare pentru huliganism, săvîrşit în stare de recidivă. Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a acestuia în judecată.

La data de 23 martie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a emis mandat de arest pe un termen de 30 de zile pentru activistul Pavel Grigorciuc.


De menționat că ședințele de judecată se desfășoară cu ușile închise.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?