X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Profesoarele de la Colegiul de Ecologie, suspectate că ar fi luat mită, au fost concediate

26 oct. 2019,, 10:15   Societate
2673 0

Cele două profesoare de la Colegiul de Ecologie, suspectate că ar fi pretins şi perceput bani de la elevi în schimbul favorizării acestora la examene sau pentru majorarea notelor, au fost concediate astăzi, 25 octombrie.

Urmează ca ancheta să determine gravitatea faptei din punct de vedere penal. Informația a fost confirmată de șefa Secției juridice a Ministerului Educației, Rodica Braguța în cadrul emisiunii Cotidianul.

Șefa Secției juridice a Ministerului Educației a menționat că reprezentanții ministerului au monitorizat activitatea anchetei de serviciu, au discutat cu consiliul de administrație al instituției și au determinat că în majoritatea cazurilor profesorii sînt revoltați. „Ei nu se asociază cu cele două profesoare din video”, menționează Braguța.

Totodată, la nivel de instituție s-au realizat chestionare cu profesorii și elevii.

„Mai grav a fost că patru dintre elevi ne-au zis că în continuare sînt presați de către aceste profesoare. Aceste aspecte au servit temei ca să fie calificat comportamentul doamnelor ca fiind incompatibil cu funcții educative și să fie emise ordine de concediere. În paralel urmează ca ele să dea explicații organelor de anchetă și ulterior instanțele să decidă referitor la fapta lor din punct de vedere penal”, a mai adăugat reprezentanta Ministerului Educației.


„Este un caz care trebuie să servească ca și exemplu și pentru alți profesori”, a punctat Braguța.

Amintim că pe 26 septembrie două profesoare au fost escortate la CNA pentru a fi audiate în cadrul unei cauze penale în care acestea sînt bănuite de trafic de influenţă. Tot atunci CNA a oferit presei și un video în care cele două sînt filmate plîngîndu-se pe elevi că au adunat 1200 de lei în loc de 1850.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?