X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Produse ecologice autohtone, în cadrul ambasadelor țării noastre din străinătate

27 iul. 2019,, 15:30   Societate
2939 1

Standuri cu diverse produse ecologice autohtone vor fi instalate în cadrul a 32 de misiuni diplomatice ale țării noastre din străinătate, dar și în sediile unor organizații internaționale.

Inițiativa face parte din proiectul „ECO Moldova”, lansat de Agenția de Investiții, cu ocazia împlinirii unui an de activitate, informează MOLDPRES.

Standurile vor conține în particular produse alimentare care utilizează materia primă ecologică. Printre produsele care vor fi expuse se numără fructe și legume uscate, ceaiuri, conserve, miere, nuci, uleiuri presate la rece, vinuri, produse cosmetice. Acestea vor fi selectate riguros, conform unui regulament special.

Directorul general al Agenției de Investiții, Rodica Verbeniuc, a declarat că proiectul este un exemplu relevant pentru susținerea sectoarelor cu potențial de generare de exporturi cu valoare adăugată și atragere de capital străin. Misiunea acestuia este de a promova Republica Moldova drept o piață emergentă cu potențial de a completa oferta „ecologică” globală, de a facilita accesul producătorilor de produse ecologice pe piețele externe, dar și de a atragere a investițiilor în agricultura bio, a precizat Verbeniuc.

Responsabilii din cadrul misiunilor diplomatice vor avea sarcina să actualizeze „oferta” ecologică a țării noastre anual. Standurile vor fi mobile și vor putea fi expuse și în cadrul diverselor evenimente de afaceri, cum ar fi forumuri, mese rotunde, dar și în cadrul expozițiilor și tîrgurilor relevante pentru țara noastră, care se vor desfășura peste hotarele țării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?