COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Procuratura, despre pretinsele măsuri de investigații în privința judecătorilor CC

Procuratura, despre pretinsele măsuri de investigații în privința judecătorilor CC

Procuratura Generală precizează că nu a inițiat vreun proces penal, nu a autorizat și nu a intervenit către judecătorul de instrucție pentru a fi autorizate măsuri speciale de investigații în privința judecătorilor Curții Constituționale.

Precizările vin în contextul recentelor postări ale unor politicieni pe rețelele de socializare prin care semnalează pretinse măsuri speciale de investigații realizate în privința judecătorilor constituționali, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, PG menționează că, și din informațiile prezentate de Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informații și Securitate și Centrul Național Anticorupție, nici aceste structuri nu au realizat astfel de măsuri.

„Pentru a clarifica situația, autorii acestor acuzații grave vor fi invitați la Procuratură pentru a prezenta dovezi în susținerea celor afirmate, nu înainte însă de a li se explica, conform legii, despre răspunderea pe care o poartă în cazul denunțurilor false și calomnioase”, se spune în comunicatul Procuraturii.

Procuratura atenționează asupra necesității asumării responsabilității pentru veridicitatea informațiilor diseminate, precum și procedurilor prevăzute de legislație cu privire la modul de sesizare a organelor de drept despre săvîrșirea infracțiunilor.

Pe o rețea de socializare, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a scris că formațiunea primește „informații de la organele de drept că Igor Dodon și complicii lui au pornit o adevărată vînătoare împotriva judecătorilor Curţii Constituţionale”. Lidera PAS mai menționează că „mașinăria statului a fost pusă la lucru pentru a caută motive de a pune presiune pe judecători și pe membrii familiilor lor, în încercarea de a impune o decizie convenabilă socialiștilor pe cazul împrumutului rusesc”.

Și colegul ei de partid, deputatul Sergiu Litvinenco a scris că „din surse demne de încredere din interiorul organelor de drept, a aflat că de mai multe zile în privința cîtorva judecători ai Curții Constituționale ar fi realizate măsuri speciale de investigație”. „Adică judecătorii sînt urmăriți vizual (filați) non-stop de angajați a două structuri de stat. Pentru a-i intimida, desigur”, mai menționa deputatul.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...

Sondaj Toate

load