X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Primăvară în plină iarnă: Consecințele copacilor care deja au înmugurit (FOTO)

15 ian. 2020,, 17:00   Societate
4606 0

Chiar dacă e ianuarie în calendar, temperaturile de afară sînt cu semnul plus în termometre, iar plantele și copacii arată de parcă este primăvară.

Echipa diez a făcut o vizită la Grădina Botanică, iar Elizaveta Onica, doctoră în biologie, a explicat factorii și consecințele acestui fenomen.

Specialista a menționat că din cauza încălzirii globale și a schimbărilor climatice care au loc în ultimii ani, perioada vegetativă a plantelor are loc mult mai devreme.

„Am observat o tendință – pe parcursul anilor, perioada de vegetație a plantelor începea mult mai devreme, cu zece sau chiar paisprezece zile înainte de termen, dar acum putem observa un interval de cîteva luni. Plantele s-au trezit la viață cu două luni înainte.”

Din cauza înfloririi preventive a mugurilor, are loc consumarea substanțelor hrănitoare din plante. Astfel, în cazul pomilor fructiferi, nu se vor forma semințe și fructe, iar mugurii ce vor apărea ulterior vor fi de o productivitate mai scăzută.


„Plantele, în asemenea perioade, necesită o îngrijire mai specială – trebuie să fie tratate suplimentar cu niște îngrășăminte care conțin calciu, potasiu, azot și fosfor în perioada cînd ele încep să se formeze.”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?