X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Prima galerie de artă organizată la Muzeul din Drochia

15 sep. 2020,, 07:30   Societate
3588 0

În cadrul Muzeului de istorie, etnografie și artă din orașul Drochia, recent renovat, a fost inaugurată prima galerie de artă.

Evenimentul a avut loc la 13 septembrie curent și a fost organizat de către Consiliul raional Drochia, Direcția de Cultură, Turism, Tineret și Sport, în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, pentru a marca Zilele europene ale Patrimoniului.

La eveniment a participat secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării Andrei Chistol, însoțit de academicianul Valeriu Matei, director al Institutului Cultural Român Mihai Eminescu, precum și președintele raionului Drochia Alexei Vasilean, dar și alte oficialități locale și din administrația centrală.

Secretarul de stat a subliniat că renovarea edificiului și crearea primei galerii de artă în cadrul Muzeului din orașul Drochia este un exemplu și pentru alte administrații de a contribui la promovarea culturii naționale și a mulțumit celor care au pus umărul la acest lucru. „În calitatea mea de secretar de stat, împreună cu colegii de la Muzeul Național de Artă al Moldovei, vom depune tot efortul ca să susținem activitatea acestei galerii și în viitorul apropiat să organizăm la Drochia o expoziție de lucrări din colecția muzeului. Această Galerie de Artă reprezintă de acum încolo o veritabilă carte de vizită a orașului Drochia. Ne dorim ca în acest oraș să fie realizate și alte proiecte culturale, orientate spre promovarea culturii, pentru susținerea tinerilor care activează în domeniul culturii și pentru păstrarea valorilor culturale”, a declarat Andrei Chistol.

Evenimentul a presupus și un spectacol cultural-artistic, în cadrul căruia actorul Nicolae Jelescu a prezentat un recital de poezie din creația poeților români, iar formațiile artistice raionale au încântat publicul cu un recital de muzică populară românească.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?