COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Președintele le-a mulțumit medicilor de la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui

Președintele le-a mulțumit medicilor de la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui

Președintele Igor Dodon le-a mulțumit medicilor de la la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui din municipiul Chișinău, pentru eforturile depuse și dedicația de care dau dovadă zilnic în pofida condițiilor dificile de muncă. Șeful statului a vizitat astăzi subdiviziunile instituției, unde s-a familiarizat cu starea lucrurilor în asistența hemotransfuzională.

“Am adresat mulțumiri personalului medical Totodată̆, am anunțat că recent, au intrat în vigoare amendamentele la buget, care prevăd majorarea salariilor pentru toți angajații din sistemul de sănătate al Republicii Moldova, de la 1 septembrie cu 30%, la 1 ianuarie 2021 – cu încă 30 la sută, și cu 40 la sută în prima jumătate a anului viitor. Am transmis conducerii instituției Diplomele de Onoare ale Președintelui pentru a fi înmânate celor mai buni lucrători ai instituției”, a scris Igor Dodon, într-o postare pe Facebook.

Președintele a menționat, de asemenea, că, zilnic, la Centru Național de Transfuzie a Sângelui și în cele 16 secții din cadrul spitalelor raionale, donează sânge circa 300 de donatori, cifra anuală depășind 70000 de donatori.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load