Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Precizările SIS privind jurnaliștii din Moldova interceptați

25 noi. 2019,, 13:45   Societate
3233 0

Serviciul de Informaţii şi Securitate respinge afirmaţiile apărute în spaţiul public despre presupusa implicare a instituţiei în interceptarea unor reprezentanţi mass-media, lideri de opinie şi politicieni.

Instituția susține că informațiile ar fi neverificate, trunchiate și distorsionate și au scopul de a genera dezinformare, manipulare şi intoxicare a opiniei publice, transmite Noi.md cu referire la Agora.md.

„Condamnăm ferm aceste încercări de denigrare şi dezaprobăm manifestările de implicare a Serviciului în dispute cu substrat politic – stări care afectează imaginea şi credibilitatea instituţiei în calitate de garant al securităţii naţionale”, se arată într-un comunicat emis de instituție.

Amintim că, săptămâna trecută, președintele Comisiei parlamentare Securitate și Ordine Publică, Chiril Moțpan a declarat că mai mulți jurnaliști care muncesc în redacțiile din știri și dezbateri ar fi fost interceptați și filați în perioada de guvernare a Partidului Democrat.

Moțpan a mai spus că va prezenta Procuraturii Generale informațiile despre persoanele care ar fi fost interceptate ilegal începând cu anul 2016.


El a precizat că informațiile sale nu ar avea legătură cu cele investigate de procurori, care au pornit, în septembrie, trei dosare penale pe cazul interceptărilor ilegale efectuate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?