X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Povestea sculptorului care confecţionează clopote de trei ani

13 mai. 2019,, 10:00   Societate
2593 0

Bătaia clopotelor marchează cele mai importante momente din viaţa unei comunităţi. Sculptorul Andrei Dohotaru este autorul mai multor clopote care au fost instalate în biserici, mănăstiri şi chiar case particulare de la noi din ţară.

Confecţionarea unui clopot durează cîteva luni, iar tehnologia folosită e ţinută în mare secret.

Maestrul clopotar Andrei Dohotaru se ocupă de 20 de ani cu sculptură, iar experienţa acumulată l-a ajutat foarte mult. A început să facă clopote acum trei ani.

Un aliaj special de bronz, ceară şi mult suflet – acestea ar fi ingredientele unui clopot reuşit. După ce e turnat într-o formă specială, bronzul este lăsat cîteva zile să se răcească. Urmează procesul de șlefuire şi de aplicare a elementelor decorative. La final, este verificată calitatea sunetului. Termenul de garanţie este de 100 de ani.

Din cele peste 100 de clopote realizate pînă acum, majoritatea au ajuns în clopotnițele bisericilor şi mănăstirilor din ţară. Dar sînt şi comenzi de la persoane particulare.

Un set de 5 clopote realizate de Andrei Dohotaru se află la biserica Adormirea Maicii Domnului din satul Dobrogea Veche, raionul Sîngerei. Sunetul lor se aude cu ocazia fiecărei sărbători din an sau a evenimentelor deosebite din viaţa localităţii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?