Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Popovici: Criza în știința moldovenească se aprofundează

26 apr. 2019,, 13:40   Societate
2135 0

Domeniul cercetării și dezvoltării din Republica Moldova se află în criză profundă, iar acest lucru o demonstrează datele Biroului Național de Statistică pentru ultimii ani.

Despre aceasta atenționează consilierul președintelui în domeniul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici. Astfel, scăderea numărului de persoane care activează în sfera cercetării, dar și fenomenul îmbătrînirii cadrelor științifice sînt doar cîteva aspecte care trezesc îngrijorare, spune consilierul.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la data de 31 decembrie 2018, în domeniul cercetării și dezvoltării din Republica Moldova își desfășurau activitatea 4451 de salariați – număr în scădere cu 5,2% față de sfîrșitul anului 2017 și cu aproximativ minus 20% față de sfîrșitul lui 2009.

Totodată, se atestă fenomenul îmbătrînirii cadrelor științifice. Cercetătorii cu vîrsta de 65 de ani și mai mult constituie 23% din numărul total, atestîndu-se astfel o creștere față de 2017 și un spor cu peste 7% față de 2009 (cînd acest procent era de 16%).

În același timp, ponderea cercetătorilor tineri, cu vîrsta de pînă la 25 de ani a scăzut în raport cu anul 2009 de la 6% la 2%, adică de 3 ori.


„Cifrele furnizate de BNS ne oferă dreptul să constatăm eșecul reformei negîndite, operate în domeniul cercetării-dezvoltării din Republica Moldova, și să intuim starea lucrurilor în viitor, în condițiile lipsei unor politici de atragere și menținere a cadrelor științifice în sistemul științei naționale”, a remarcat Corneliu Popovici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?