COVID-19 în MOLDOVA

Poliția îndeamnă oamenii să respecte ordinea și siguranța publică

Poliția îndeamnă oamenii să respecte ordinea și siguranța publică

În contextul evenimentelor care vor avea loc astăzi, 16 august, în capitală și în țară , Poliția se va afla la datorie pentru a asigura, prioritar, siguranța participanților, precum și desfășurarea pașnică a evenimentelor.

Astfel, oamenii legii solicită atît participanților la proteste, cît şi tuturor cetăţenilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile de ordine şi siguranţă publică, să respecte Legea și indicaţiile forţelor de ordine.

Pentru ca participanții la evenimente să fie în siguranță, Poliția recomandă cetăţenilor care intenţionează să participe la manifestările publice să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să evite conflictele de orice natură:


Fiecare participant la manifestații să dea dovadă de responsabilitate și să se abțină de la oricare acțiuni nelegitime, care ar putea pune în pericol viața sau sănătatea celor din jur;

Să respecte cerințelor legitime, atît ale organizatorilor evenimentelor, cît și ale forțelor de ordine;

Să manifeste atenție și prudență, precum și să nu dea curs îndemnurilor provocatorilor, pentru a nu deveni complice la faptele ilegale, iar orice suspiciune, încălcare sau observarea unor situații de destabilizare a ordinii publice, să o sesizeze celui mai apropiat polițist;

Categoric nu se permite deținerea/utilizarea armelor, obiectelor explozive sau alte obiecte/substanțe interzise la întruniri în timpul manifestațiilor;

Participanții sînt rugați să manifeste respect în trafic în calitate de conducători auto sau pietoni și să se abțină de la conflicte sau agresivitate, chiar dacă apar anumite neînțelegeri, sugerăm să se adreseze la angajații poliției.

Pentru desfășurarea pașnică, la evenimente se vor afla mai multe echipe ale serviciului „DIALOG”care vor interveni, acordînd ajutor cetățenilor la necesitate, dialogînd cu aceștia, oferind asistență și vor intervine în cazuri de tensionare a situației, pentru siguranța tuturor participanților.

Siguranța cetățenilor este o prioritate în activitatea Poliției, astfel, îndeamnăm toți participanții la evenimente, în caz de urgență, să apeleze numărul 112 sau să se adreseze cu încredere celui mai apropiat polițist, ori de cîte ori sesizează situații tensionate, persoane sau obiecte dubioase, ce pot afecta siguranța publică, astfel încît evenimentele care vor avea loc să se desfășoare fără abateri de la legislație.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load