Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

PLDM anunță că va avea propriul candidat la prezidențiale

21 iun. 2020,, 14:00   Societate
3751 3

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale din toamnă. Acesta va fi ales în cadrul congresului PLDM, pe data de 16 august 2020. Hotărîrea a fost luată astăzi, 20 iunie, în cadrul ședinței Consiliului Politic Național (CPN) desfășurate online.

„Noi considerăm că alegerile prezidențiale din toamna acestui an pot redeschide pentru Republica Moldova perspectiva clară de dezvoltare ca stat democratic de vocație europeană.

Noi credem că Republica Moldova are nevoie de un altfel de președinte, de un șef de stat cu viziuni europene, care să garanteze respectarea Constituției, să apere independența și integritatea teritorială a republicii, să respecte separația puterilor în stat și să-i reprezinte pe toți cetățenii, indiferent de simpatiile lor politice sau de originile lor etnice”, se arată într-un comunicat al partidului.

De asemenea, reprezentanții formațiunii au spus că sînt pentru alegeri parlamentare anticipate. „Noi considerăm că Parlamentul, în actuala configurație, nu mai reprezintă voința și opțiunile alegătorilor. Tot mai mulți cetățeni de acasă și din diaspora cer alegeri parlamentare anticipate. Noi sprijinim această revendicare legitimă”, spun reprezentanții partidului.

În acest an, alegerile prezidențiale se vor desfășura pe 1 noiembrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?