Cum poate fi nimicită ambrozia

Cum poate fi nimicită ambrozia

Provoacă alergii severe, afectează culturile agricole și poate fi întîlnită peste tot. Vorbim despre ambrozie, o plantă alergenă care, în ultimii 10 ani, s-a răspîndit agresiv pe teritoriul Republicii Moldova.


Sporirea alarmantă a cazurilor de alergii respiratorii produse de polenul de ambrozie a determinat recent și Guvernul de la Chișinău să adopte măsuri în acest sens. Astfel, ambrozia va fi introdusă în lista plantelor interzise.


Alergia la ambrozie se manifestă prin lăcrimare, strănut, congestie nazală, tuse, senzație de mîncărime în cerul gurii sau în gît și nas înfundat. Pe lîngă alergiile care le provoacă în lunile august-septembrie, în perioada de înflorire, această plantă este periculoasă și pentru culturile agricole, spun specialiștii. Pe terenurile agricole, ambrozia ocupă habitatul plantelor autohtone și le elimină de pe locurile unde cresc de obicei. Întrucît rădăcina ambroziei poate ajunge pînă la 4 metri adîncime, absorbind astfel substanțele nutritive, apa, aceasta provoacă reducerea productivității culturilor agricole.


Potrivit specialiștilor, cea mai eficientă metodă de nimicire a ambroziei pe cîmpurile mari este folosirea ierbicidelor. Cu toate acestea, un erbicid special pentru ambrozie nu există. Pe suprafețele mici se recomandă cositul pînă la momentul înfloririi plantei. O altă metodă ar fi combaterea biologică prin intermediul altor plante invazive sau al dăunătorilor, afirmă specialiștii.


Odată cu introducerea ambroziei în lista plantelor interzise din Moldova, proprietarii de terenuri, autoritățile publice locale, dar și gospodăriile private vor trebui să întreprindă măsuri în scopul distrugerii şi prevenirii răspîndirii acesteia. În caz contrar, amenzile ar putea fi aplicate ca și în cazul cultivării cînepei.


Menționăm că ambrozia este o plantă anuală prezentă în grădini, în culturile de cereale şi de floarea-soarelui, dar şi în zonele lăsate în paragină: cele cu ruine, pe marginile şoselelor, pe spaţiile verzi, dar şi în curţile caselor sau în parcuri. 


Se estimează că în prezent, la nivel mondial, 300 de milioane de oameni suferă de alergia generată de ambrozie, iar pînă în 2025 numărul lor va ajunge la 400 de milioane. Cauza răspîndirii masive a acestei buruieni este încălzirea globală, afirmă specialiștii.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load