Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Piața textilelor din R. Moldova, plină de probleme

8 apr. 2020,, 16:00   Societate
2264 1

Pandemia a creat probleme și pe piața textilelor din ţară. În timp ce unele companii şi-au închis uşile fabricilor și au stopat procesul de producție, altele încearcă să supravieţuiască și să se adapteze situaţiei.

Antreprenorii cer ajutorul autorităţilor şi au expediat un demers către Preşidenţie, Parlament şi Guvern în care solicită măsuri compensatorii. Mai exact, suportul statului la achitarea salariilor şi concediilor angajaților pentru un termen de 3 luni, dar şi amînarea plăţilor pentru creditele bancare pe un termen de 60 de zile, scrie publika.md.

Documentul a fost semnat de 120 de agenţi economici care se plîng pe faptul că au ajuns în situaţie catastrofală.

"Dacă autorităţile publice centrale cu precădere Guvernul nu intervine cu un pachet de măsuri compensatorii sau subvenţii de ordin financiar economic, noi vom asista la o criză incipientă economică şi sperăm ca în cîteva luni să nu ajungem la un colaps economic al ţării", a declarat Corina Cojocaru, reprezentant APIUS.

Fabrica pe care o gestionează Alexandra Can şi-a închis uşile încă în data de şapte martie. Stoparea procesului de producţie a dus şi la rezilierea contractelor cu partenerii locali şi străini.


Pentru a nu stopa definitiv producția şi a evita falimentul, unele companii a recurs la munca de la domiciliu.

Cît privește ajutorul promis de stat, antreprenorii spun că multe lucruri încă nu sînt clare.

"Este o mare incertitudine căci antreprenorii nu au bani să acopere salariile pentru luna aprilie, nu se ştie dacă vor fi în stare să achite şi cei 50 la sută din salariul oficial declarat, iar în momentul în care statul oferă acest cuantum pentru toţi şomerii, 2775 de lei, relaţiile contractuale dintre angajator şi angajaţi suferă", a zis Corina Cojocaru, reprezentant APIUS.

Am încercat să aflăm de la premierul Ion Chicu ce măsuri urmează să le întreprindă executivul, însă consilierul său, Vitalie Dragancea, nu ne-a răspuns la telefon. Nici purtătorul de cuvînt al preşedintelui Igor Dodon, Carmena Lupei nu a răspuns la apeluri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?