Peste o sută de cauze penale pornite pentru dezordinile din 7 aprilie

Peste o sută de cauze penale pornite pentru dezordinile din 7 aprilie

Procuratura a pornit 102 cauze penale în privinţa persoanelor care au participat activ la dezordinile în masă din 7 aprilie 2009, însoţite de devastarea sediilor Preşedinţiei şi Parlamentului, la actele de huliganism şi la jafuri din aceste clădiri.

Surse din cadrul Procuraturii Generale au spus că în judecată au fost expediate 31 de cauze penale în privinţa a 43 de persoane care au participat activ la dezordini. Urmărirea penală a fost încetată în 68 de cauze penale în privinţa a 178 persoane, inclusiv pe motiv de împăcare a învinuiţilor cu reprezentanţii statului.

Pentru comiterea infracţiunilor de dezordini în masă şi jafuri, instanţele de judecată au pronunţat 19 sentinţe în privinţa a 28 persoane, dintre care 14 persoane au fost condamnate, o persoană a fost achitată, iar în 9 cazuri procesul penal a fost încetat.

Procurorii au cercetat şi infracţiunile săvîrşite de reprezentanţii autorităţilor publice contra protestatarilor şi altor persoane, catalogate ca exces de putere, tortură, comise după evenimentele din aprilie 2009.

Procuratura militară Chişinău şi Procuratura municipală au înregistrat şi examinat 108 sesizări cu privire la infracţiuni, dintre care în 71 de cazuri au fost pornite cauze penale. Totodată, 28 de dosare în privinţa a 47 de colaboratori de poliţie au fost expediate în judecată. În restul cazurilor, urmărirea penală fie a fost încetată din lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor, fie a fost suspendată pe motiv că nu a fost posibilă stabilirea identităţii persoanelor care au acţionat ilegal, fiind cu cagule pe cap. Au fost pronunţate 8 sentinţe de condamnare în privinţa a 16 poliţişti şi 17 sentinţe de achitare în privinţa a 27 de poliţişti.

Instanţele de Apel au pronunţat 39 de decizii, dintre care 5 decizii de menţinere a sentinţelor de achitare în privinţa a 10 persoane, 4 decizii de încetare a procesului penal şi o decizie privind restituirea cauzei în instanţa de fond pentru rejudecare.

Prin hotărîrile Curţii Supreme de Justiţie, au devenit irevocabile 17 hotărîri, dintre care cinci hotărîri de achitare, două hotărîri de încetare şi 10 hotărîri de condamnare.
 
 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load