X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

Persoanele cu forme ușoare ale infecției COVID-19 sînt testate acasă

27 apr. 2020,, 17:30   Societate
2443 0

Persoanele suspecte la coronavirus, dar care nu întrunesc criteriile de spitalizare vor fi testate la domiciliu, anunță ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

În acest sens, au fost create la nivel de Centre de Sănătate raionale/Centre ale Medicilor de Familie/Asociații Medicale Teritoriale, echipe mobile de prelevare a probelor biologice.

Echipele au fost instruite privind modul de prelevare a probelor biologice, în scopul evitării riscului contaminării în procesul de prelevare, utilizarea echipamentului de protecție, dar și transportarea probelor. Astfel de instruiri vor fi organizate periodic, pe tematici bine-ţintite.

În componența echipei mobile se includ cel puțin doi asistenți medicali iar activitatea echipei mobile este coordonată de către un medic de familie/asistent medical principal.

Prelevarea probelor biologice din nas și faringe se efectuează la domiciliul persoanei încadrate în tratament la domiciliu conform datelor prezentate de fiecare instituție medico-sanitară sau în instituția medico-sanitară în cazurile cînd pacientul s-a adresat în instituție cu simptome de boală respiratorie și întrunește definiția de caz, cu respectarea măsurilor de protecție personală.


Din 10 aprilie şi pînă în prezent, au fost identificate 354 de persoane, confirmate prin testare de laborator, care sînt tratate la domiciliu de către medicul de familie, în baza Protocolului clinic standartizat, elaborat de MSMPS. Dintre numărul total, 26 persoane se află la etapa de vindecare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?