X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Persoanele cu diabet zaharat continuă să primească glucometre

15 mai. 2019,, 16:50   Societate
2517 0

Peste 36 de mii de colete cu glucometre, teste şi lanţete au fost expediate, în perioada 23 aprilie-14 mai, persoanelor cu diabet zaharat. Coletele sînt distribuite prin intermediul Î.S. „Poşta Moldovei” la domiciliul beneficiarilor.

Pînă în prezent, seturile de dispozitive au fost livrate în 22 de raioane, şi anume Cahul, Leova, Cantemir, Comrat, Cimişlia, Ştefan Vodă, Căuşeni, Vulcăneşti, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Ungheni, Teleneşti, Hînceşti, Anenii Noi, Călăraşi, Făleşti, Nisporeni, Bălţi, Sîngerei, Soroca, Drochia şi Basarabeasca.

Beneficiarii de glucometre, teste şi lanţete transmit mesaje de mulţumire pentru aceste dispozitive medicale. Ei spun că datorită glucometrului primit nu vor mai fi nevoiţi să meargă la medic pentru a-şi măsura nivelul glicemiei în sînge. În acelaşi timp, vor putea ţine sub control acest indice prin respectarea unui regim alimentar sănătos.

Procesul de distribuire a coletelor continuă, iar pînă la sfîrşitul lunii iunie acestea vor ajunge la beneficiarii din toată ţara. În cazul în care persoana cu diabet nu primeşte în această perioadă coletul respectiv, trebuie să se adreseze la oficiul poştal din localitate, iar dacă acolo lipseşte, atunci poate apela INFO CNAM – 0 800 99999, apel gratuit atît de pe telefon fix, cît şi mobil.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?