X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

Perchezițiile de la Primărie s-au soldat cu 7 reținuți: Vezi stenograma discuțiilor

13 feb. 2018,, 15:41   Societate
4235 1

Şapte persoane, printre care specialişti în domeniul construcţiilor, au fost reţinute astăzi în urma unor percheziţii efectuate de către CNA şi procurorii anticorupţie în sediile Primăriei capitalei, Serviciului cadastral teritorial (SCT) Chişinău şi la domiciliile suspecţilor.

Acestea sînt cercetate penal într-un dosar de corupere, fals în acte şi trafic de influenţă şi riscă pînă la şapte ani de închisoare, dacă vor fi găsite vinovate.

Potrivit materialelor anchetei, din 2017 pînă în prezent, un grup de persoane a închiriat un birou în sediul Primăriei municipiului Chişinău, punînd în aplicare o schemă infracţională de legalizare a construcţiilor autorizate şi neautorizate din raza Chişinăului în interesul unor persoane fizice şi juridice.

Grupul era format din doi coordonatori, care s-au dovedit a fi capii schemei, şi mai mulţi specialişti în construcţii: experţi tehnici, proiectanţi, ingineri, diriginţi de şantier, care făceau parte din Comisia de recepţie finală a lucrărilor. În conformitate cu atribuţiile prestabilite, capii reţelei identificau persoane, care intenţionau să-şi perfecteze actele de recepţie finală a construcţiilor, le asigurau întregul portofoliu de documente, după care implicau membrii Comisiei pentru semnarea procesului-verbal final.

Astfel, avînd toată puterea de decizie, grupul perfecta actele de recepţie finală a construcţiilor, fără ca măcar să se deplaseze la faţa locului pentru a evalua lucrările. Toată afacerea se derula într-un singur birou din cadrul Primăriei, după care, aceleaşi persoane mergeau la SCT Chişinău pentru a înregistra imobilele.


În prezent, persoanele vizate în această schemă sînt cercetate penal pentru trafic de influenţă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?