X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Detalii despre percheziții la Gara de Nord din Chișinău: Trei reținuți

23 apr. 2019,, 13:30   Societate
4097 0

Procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, au descins în cadrul S.C. Gara de Nord Chișinău.

Perchezițiile efectuate atît în cadrul instituției vizate, cît și la domiciliul și în automobilele unor angajați au avut loc în cadrul unei cauze penale ce vizează fapte de luare de mită.

Potrivit materialelor cauzei penale, în perioada 2016 - prezent, șefii de schimb, dispecerii, controlorii de bilete și casierii din cadrul S.C. ”Gara de Nord”, acționînd contrar normelor imperative, în scop de profit și de comun acord cu alte persoane, la moment neidentificate, au organizat o schemă infracțională de extorcare a mijloacelor bănești ce nu li se cuvin de la operatorii de transport, manifestată prin pretindere, acceptare și primire lunară în mediu a sumei de 45.000 de lei, făcînd uz de faptul că pot crea impedimente în activitatea operatorilor de transport.

În urma operațiunilor au fost încătușate trei persoane. Este vorba de doi șefi se schimb, precum și un controlor de bilete, aceștia fiind reținuți pe un termen de 72 ore.

La moment se efectuează acțiuni de urmărire penală cu participarea persoanelor reținute.


Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă amendă de 217.500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani.

În ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 7 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?