X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Penalități pentru distribuirea de informații false despre Covid-19

19 mar. 2020,, 07:50   Societate
3029 2

Autoritățile dezmint informațiile apărute pe rețele de socializare, despre „sute de pacienți infectați cu Covid-19, dar și zeci de decedați”.

Ministra Sănătății a ținut să prezinte cifrele locurilor pregătite în spitalele strategice, în timp ce președintele Igor Dodon a avertizat instituțiile media, care vor distribui informații false, că vor primi amenzi.

„Cît despre știrile false, care se distribuie, în special, pe rețele de socializare, vreau să menționez care este situația la cele două spitale strategice destinate adulților. La „Toma Ciorbă”, la momentul actual, avem disponibile 160 de locuri, dintre care 75 sînt pentru persoanele pe care le avem suspecte sau deja confirmate la infecția cu Covid-19.

Pentru a asigura, acestei instituții, un regim de lucru normal, pentru că mai sînt internați pacienți și cu alte maladii infecțioase, noi am activizat clinica nr.2 al spitalului Ministerului Sănătății, unde sînt internați pacienții cu forme ușoare de suspecție la Covid-19.

Toate speculațiile, în contextul faptului ca ar fi un număr impunător de suspecți, de bolnavi, sînt nefondate. Vă chemăm să vă conduceți de acele informații oficiale, pe care le livrăm de două ori pe zi și dacă va fi nevoie intesnitatea va fi mărită”, a declarat, în această seară, ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.


Mai mult decît atît, ministra a dezmințit și informațiile despre lipsa cadrelor medicale sau a echipamentului special.

„Avem suportul și a Universității de Medicină, care ne-au oferit medici epidemiologi și consultanți infecționiști, care au consolidat rîndurile, iar, în caz de necesitate, vom aduce și alt personal calificat, care este în lista noastră de rezervă. Instituțiile dispun de echipament de protecție individualizată, dar care sînt aplicate conform protocoalelor, în funcție de regimul de lucru al fiecăruia.

Autoizolați-vă, dacă reveniți din zone unde sînt cazuri de Covid-19. Persoanele cu risc sporit de infectare - nu părăsiți locuința, iar rudele să vă ajute. Păstrați distanța socială”, a adăugat Viorica Dumbrăveanu.

Șeful statului, Igor Dodon a avertizat că pentru distribuirea informațiilor false vor fi aplicate amenzi, la fel și pentru speculațiile cu prețurile la produsele alimentare.

„Noutățile false, mass-media care va repartiza aceste noutăți, vom fi în situația să penalizăm. Panica este mai contagioasă decît epidemia. Vreți mai multe like-uri și promovați fake news-uri, atunci veți fi penalizați.

La fel speculațiile pe prețuri de către unii agenți economici, vor fi penalizate. Nu există motive de majorat prețurile. Veți fi sancționați”, a spus Igor Dodon.

Pe 18 martie, în Republica Moldova au fost confirmate 6 cazuri noi de infectare cu coronavirus de tip nou, astfel bilanțul total ridicîndu-se la 36 de cazuri. Unul dintre pacienți a decedat noaptea trecută, iar alta a fost externată, fiind testată negativ la Covid-19, la 9 zile de la spitalizare. Autoritățile au anunțat despre încă un pacient gata de externare în următoarele zile.

Parlamentul a instituit stare de urgență în Republica Moldova, pentru următoarele 60 de zile, adică din 17 martie 2020 și pînă în 15 mai 2020. Mai multe măsuri prevăzute în decizia Parlamentului au fost deja adoptate, cum ar fi restricționarea circulației, regim special de intrare-ieșire în țară, dar și a unui regim special de circulație în interiorul țării, introducerea măsurilor de carantină și interzicerea manifestațiilor publice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?