COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Pavel Voicu acuză doi magistrați că ar fi părtinitori la judecarea cazului Borman

Pavel Voicu acuză doi magistrați că ar fi părtinitori la judecarea cazului Borman

Ministrul de Interne, Pavel Voicu, solicită Consiliului Superior al Magistraturii să se expună asupra examinării de către instanța de judecată a dosarului intentat pentru trafic de droguri lui Oleg Prutean, alias Borman.

Voicu susține că judecătorii Denis Guzun și Veaceslav Cernolev ar fi părtinitori la judecarea cazului. De cealaltă parte, membrul CSM Dorel Musteață a anunțat că va sesiza Inspecția judeciară, pentru a exclude o posibilă „imixtiune în actul justiției” din partea ministrului de Interne.

„A fost identificat faptul că avocatul inculpatului Prutean Oleg, Malic Gheorghe, este în relații de prietenie cu președintele Judecătoriei Chișinău, Ghenadie Pavliuc, care este rudă cu judecătorul Veaceslav Cernolev. La fel, a fost posibil de acumulat informații pe acțiunile avocatului Malic Gheorghe, care prin intermediul judecătorului Curții Supreme de Justiție, Guzun Ion, tatăl judecătorului Guzun Denis, influențează emiterea deciziilor, pentru a fi eliberat inculpatul”, se arată în demersul semnat de Pavel Voicu.


În urma sesizării depuse de ministru la CSM, judecătorii Denis Guzun și Veaceslav Cernolev au depus cereri de abținere de la examinarea cauzei, transmite anticorupție.md.

Ulterior, Judecătoria Buiucani Chișinău a emis o încheiere prin care îl avertizează pe ministrul Pavel Voicu să se abțină de la imixtiunea în justițe. Magistrații au calificat drept neargumentate abținerile magistraților Denis Guzun și Veaceslav Cernolev de la examinarea dosarului intentat pentru trafic de droguri lui Oleg Prutean, alias Borman. „Se atenționează exponenții puterii executive despre inadmisibilitatea efectuării imixtiunii în procesul de înfăptuire a justiției”, se arată în dispozitivul încheierii adoptate de instanță.

Astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Superior al Magistraturii, membrul CSM Dorel Musteață a anunțat că va sesiza Inspecția judiciară: „Am primit sesizarea depusă de domnul ministru Voicu, vizavi de examinarea dosarului respectiv, însă de la colegii noștri, și anume de la domnul Pavliuc, care este vizat nemijlocit în sesizarea dată, am primit mesaj și dumnealui consideră că este o imixtiune în justiție, din partea domnului ministru Voicu. Pe faptul dat s-a pronunțat și o instanță judecătorească, la examinarea unei cereri de abținere. O astfel de sesizare a fost depusă și în adresa CNA. Pentru a nu lăsa semne de întrebare, consider necesar de a sesiza Inspecția judecătorească să verifice cazul dat”, a precizat Musteață.

Oleg Pruteanu este urmărit penal pentru săvîrșirea infracțiunilor de comercializare a drogurilor și contrabandă cu stupefiante.

Cunoscut în lumea interlopă cu pseudonimul „Borman”, Pruteanu a fost reținut de către polițiștii Inspectoratului Național de Investigații și procurorii PCCOCS, pe 20 septembrie 2019, iar pe 23 septembrie, acesta a fost arestat pe un termen de 25 de zile.

De asemenea, amintim că Oleg Pruteanu a fost reținut în ziua în care a fost eliberat din arest, la ușa penitenciarului, unde a ispășit un termen de închisoare de doi ani. Învinuitul a fost reținut din nou într-un alt dosar penal, deschis pentru trafic de droguri în Federația Rusă și transmis organelor de drept din Republica Moldova, pentru a desfășura urmărirea penală.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load