COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Pandemia a schimbat viața adolescenților

Pandemia a schimbat viața adolescenților

A fost un an școlar cu multe provocări pentru copii. Mai mult de două luni de lecții online, pentru cei care au avut acces la tehnologii. Dar nu despre asta vorbim acum, ci cum le-a fost afectată sănătatea, statul mai mult în casă, mișcarea puțină și orele petrecute pe scaun în fața calculatorului.

Criza creată și restricţiile impuse de autorităţi în contextul epidemiei COVID-19 au remodelat legăturile dintre copii și părinţi, dintre bunici și nepoţi. Vizitele pe fugă, mesele care reuneau familia, îmbrăţișările și ascultatul poveștilor pe genunchii bunicilor au devenit, peste noapte, imposibile.

Cunoscutul psiholog Mohammadifard Gholamali dă un semn de alarmă și spune că odată cu începerea pandemiei numărul solicitărilor la specialiști s-a dublat. De cele mai dese ori, adolescenți trec prin depresie și panică. Greutăți au întîmpinat și adulții care se plîng de probleme în cuplu, scrie agora.md.


Pandemia a afectat nu doar copiii, dar și maturii

Solicitările la psiholog sînt din ce în ce mai multe și cu probleme foarte severe, spune specialistul. „Majoritatea se adresează cu probleme în cuplu. În această perioadă s-au adunat mai mulți factori de stres decît este capabil cuplul să gestioneze, astfel relaţia ajunge să manifeste dezechilibru. De cealaltă parte, adolescenții trec prin depresie și panică. Copii au coșmaruri în somn. Dacă nu se vor întreprinde unele măsuri, atunci bolile psihice se vor amplifica. Solicitările acum sînt mult mai mari. Depresia și panica sînt principalii factori care au influențat negativ oamenii în timpul pandemiei”, afirmă Mohammadifard Gholamali.

Socializare - cel mai important factor

Oricît de ușor oamenii s-ar adapta la situaţii noi, unii au fost puternic afectați de separarea de cei dragi, de șomajul și problemele financiare. Psihologul spune că lipsa de comunicarea cu cei din jur amplifică și mai mult starea de incertitudine, iar asta, în scurt timp ar putea crea efecte negative. „Socializarea este un factor extrem de important pentru fiecare, atît în copilărie, adolescență și maturitate. Capacitatea de a interacționa cu ceilalți este, din punct de vedere psihologic, o valoare inestimabilă. Așa-zisul fundament al fiecăruia se „construiește” din copilărie. Din acest motiv avem cel mai mult nevoia de a interacționa în mod direct cu oamenii din jurul nostru. Copii care sînt lipsiți de aceste valori extrem de importante, vor întîmpina greutăți atunci cînd vor ajunge în perioada de adolescență. Mai exact, acestora le va fi complicat să-și găsească noi prieteni sau să se adapteze la un job nou, cu noi provocări”, specifică psihologul. „Pandemia ce a făcut? A venit și „a tăiat hrana” multor oameni, a încetat dezvoltarea psihologică și a inteligenței emoționale la copii. Acesta fiind efectul nefast al pandemiei” Mohammadifard Gholamali.

Rolul părinților și a autorităților

„Părinții ar trebui să caute noi soluții pentru copii lor. Minimul care îl pot face părinții este să le creeze copiilor o atmosferă unde aceștia își pot dezvolta inteligența emoțională. Însă, sigur nu lăsăm totul doar pe umerii maturilor. În aceste momente, mai mult ca niciodată ar trebui să se implice și autoritățile. Ei ar trebui să le vină în ajutor tuturor părinților care acum sînt în dificultatea. Această pandemie poate dura jumătate de an sau un an, nu contează. Acum, cel mai important este ca responsabilii să acționeze. Relația cu ceilalți nu o poți face doar online. De aceea, școlile ar trebui să facă un program special. De exemplu, o clasă să fie împărțită în cinci sau șase grupe. Adolescenții au nevoie de o altă abordare, mult mai complicată. Pandemia, cu părere de rău, i-a adus pe adolescenți mai mult într-un spațiu virtual, ceea ce în viitor se vor „ciocni” cu urmări foarte grave”, menționează Gholamali.

Ieșirea din pandemie - o provocare atît pentru copii, cît și pentru adulți

„Aici o să fie o mare problemă. După pandemie, majoritatea vor avea tulburări de sănătate mintală. Și asta nu este o glumă. Acum nu înțelegem ce se petrece, doar că mai tîrziu o să ne fie foarte complicat. O să simțim pe pielea noastră toate efectele psihologice”, a precizat Mohammadifard Gholamali.

Recomandări

În ultimele trei luni copii au făcut școală online așa că au stat cu ochii în calculator mai multe ore pe zi. În acest sens, specialistul recomandă evitarea acestui gen de activitatea, întrucît ar putea afecta sistemul nervos. La rîndul lor, părinții sînt îndemnați să lupte pentru drepturile copiilor. „Părinților le recomand șă-și ceară drepturile de la autorități. Să ceară guvernanților rezolvarea problemelor, soluții. În cazul în care nu se întreprinde nicio măsură, atunci oamenii o să aibă de suferit psihologic. Iar adolescenților le recomandă să nu petreacă mai mult de o oră în fața calculatorului. Le recomand maturilor să găsească ocupații copiilor, atîta timp cît aceștia sînt în vacanță. Sub nicio formă să stea singuri”, a punctat psihologul. Toate grădinițele și școlile din țară au fost închise începînd cu 11 martie.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load