Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Opinie: Curtea Constituțională a deviat de multe ori de la Constituție

20 mai. 2020,, 12:15   Societate
3590 3

Un grup de inițiativă, format din 17 persoane, printre care foști judecători ai Curții Constituționale, au semnat o adresare prin care cer încetarea atacurilor care se fac asupra judecătorilor.

Potrivit lui Dumitru Pulbere, fost președinte al CC, adresarea este înaintată autorităților statale, liderilor partidelor politice, societății civile, precum și altor organe.

„Îi chemăm să ne gîndim împreună cum să ameliorăm această situație - atacurile asupra judecătorilor - să găsim soluția potrivită. CC este acel organ care trebuie să aducă un echilibru între puterile de stat, care supraveghează ca nicio structură statală să nu intervină în atribuțiile unuia sau altuia”, a declarat Pulbere în cadrul unui comunicat de presă.

Pulbere mai spune că este îngrijorat de situația creată, una dintre soluții fiind organizarea unei conferințe practico-științifică, pentru că „menirea CC este nu a de dezbina societatea prin activitatea ei, dar de a uni”.

De cealaltă parte, politologul Pavel Midrigan spune că, prin unele hotărîri luate, Curtea Constituțională a deviat de multe ori de la Constituție, lucru care ar fi putut crea haos în societatea moldovenească.


„Încă la 10 iunie, am făcut o adresare la Comisia de la Veneția, am invocat acele hotărîri care puteau duce la un haos în R. Moldova - lucru regretabil. Toți vor independență, dar au căzut ușor pradă politicui, vrem revenirea la normalitate. Nu este vorba doar de CC de astăzi, ne referim la acele hotărîri care sînt contrar articolului 7 din Constituție. CC și-a permis să creeze noi norme constituționale. Vrem să lansăm această discuție, să revenim la o normalitate prin modificări în cadrul legal”, a declarat Pavel Midrigan.

În concluzie, membrii grupui de inițiativă au reiterat că dacă nu se revine la această normalitate, într-un timp sau altul, CC va deveni iarăși un mecanism în mîiile politicului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?