X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

"Nu mă descurc!" Șeful secției COVID-19 a spitalului din Cahul și-a dat demisia

12 iun. 2020,, 09:30   Societate
5217 4

Medicul Anatolie Malcov, şeful secţiei în care sînt trataţi bolnavii de Covid-19 de la Spitalul Raional Cahul, şi-a dat demisia. Acesta motivează că nu îşi poate face datoria din cauza lipsei personalului din secţie. El susţine că s-a ocupat, singur, de pacienţi, împreună cu o asistentă.

Anatol Malcov susține că a scris cerere de demisie din propria inițiativă, precizînd că probleme sînt în spital de mai mult timp, însă, punctul culminant a fost în perioada de pandemie COVID-19.

Șeful demisionar a acuzat conducerea spitalului că nu s-a implicat în procesul de tratare a pacienților infectați cu COVID-19, iar în secţia cu 55 de pacienţi activează un singur medic, un post de asistentă medicală.

„Spitalul este într-o stare dezastruoasă. Nici locuri nu mai sînt. Am discutat cu directorul, dar și cu alți colegi, am propus să creăm cîteva intrări și să creăm zona roșie și cea galbenă. Trei zile la rînd mi-au promis că se va face, dar nimic. Am propus soluții cu cheltuieli minime. Ușile de la saloane nu se încuie, pacienții se plimbă – este un dezastru ceea ce se întîmplă (…) Am înțeles că eu nu pot să-mi îndeplinesc obligațiunile ”, a dezvăluit Anatolie Malcov.

Medicul Anatol Malcov a mai dezvăluit că, din numărul total de pacienții infectați cu COVID-19 care se tratează la Spitalul Rional Cahul, 8-10 au nevoie de respirație asistată, însă, aparate sînt doar 2.


„Da, butelii avem, dar aparate avem doar 2. O asistentă medicală de 40 de kilograme, trebuie să tîrîie cîte 70 de kilograme (…) Zile la rînd am fost alimentat doar cu promisiuni. Riscul infectării a angajaților medical este în creștere”, mai relatează ex-șeful secției.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?