Noi măsuri de susținere a învățămîntului dual. Ce presupune acesta

Noi măsuri de susținere a învățămîntului dual. Ce presupune acesta

Executivul a aprobat astăzi Regulamentul cu privire la organizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățămîntul dual.

Documentul prevede modernizarea cadrului normativ privind învăţămîntul dual conform standardelor europene. Regulamentul stabileşte elementele definitorii pentru învăţămîntul dual, timpul alocat pregătirii teoretice şi practice. Totodată, sînt reglementate drepturile și obligaţiile agentului economic şi ale instituţiei de învăţămînt profesional tehnic, ale maistrului-instructor în producţie şi ale celui din cadrul instituţiei de învăţămînt, precum și ale elevului.

În premieră, este introdus termenul de „salariu de ucenicie” pentru remunerarea activității desfăşurate de elev în cadrul întreprinderii. De asemenea, sînt reglementate atribuţiile Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI), partener al Guvernului în realizarea programului de învăţămînt dual. CCI va deveni o instituţie de suport și de monitorizare a programelor de studii.

Finanţarea învăţămîntului dual va fi asigurată atît din bugetul de stat, cît și din sursele agentului economic.

Învățămîntul dual este o formă alternativă de organizare a învățămîntului profesional tehnic, care presupune instruirea simultană în cadrul unei instituții de învățămînt profesional tehnic și în cadrul unei întreprinderi. Ponderea pregătirii practice este de aproximativ 70%, iar elevii absolvenţi pot fi angajaţi în cadrul întreprinderii.

În anul de studii 2016-2017, circa 20 de companii au implementat astfel de programe de studii, în colaborare cu nouă instituţii de învăţămînt profesional tehnic.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load