COVID-19 în MOLDOVA

Nereguli cu duiumul, descoperite de poliție în parcul OrheiLand

Nereguli cu duiumul, descoperite de poliție în parcul OrheiLand

În timpul monitorizării situației din țară, polițiștii au constatat mai multe abateri de la Hotărîrile Comisiei Naționale. Una dintre ele se referă la centrul de agrement – parcul de distracție „Orheiland”, unde s-a organizat și desfășurat o întrunire sub formă de flash-mob.

Potrivit poliției, persoanele au fost transportate în mod organizat din localitățile raionului Orhei, cu implicarea a 8 autocare și 45 de microbuze, care au transportat oameni în surplus, fără a se respecta măsurile de protecție necesare. Pe lîngă măsurile de profilaxie care au fost ignorate, oamenii se deplasau în grupuri mari, buluc, fără a fi respectată distanța socială, transmite realitatea.md.

Înconformitate cu deciziile CNESP, se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului.


„La întrunirea de la „Orheiland” a fost înregistrată informația privind favorizarea punerii în funcțiune a utilajului de agrement (caruselele și alt aparataj pentru distracție), contrar prevederilor Hotărîrilor Comisei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică. În consecință, 10 persoane care au ignorat prevederile Hotărîrii nr.20 au fost sancționate în baza art.76' din Codul Contravențional al Republicii Moldova”, informează IGP.

Reieșind din situația creată și numărul impunător de cetățeni aflați pe teritoriul parcului, unde riscul de răspîndire a infecției cu virus de tip nou COVID-19 era destul de mare, s-a decis prevenirea abaterilor respective și stabilirea nivelului de siguranță publică a cetățenilor, prin dialogarea cu ultimii și explicarea despre riscul la care se expun.

„Orheiland” nu este singura locație unde s-au admis încălcări. Polițiștii au sancționat, ieri, 2 administratori ai instituțiilor de agrement din Parcul nistrean Vadul lui Vodă, 3 transportatori auto, precum și 15 persoane fizice care au încălcat normele de protecție în locuri publice (persoane care chefuiau sau au organizat anumite întruniri în grupuri mari, pentru a se distra).

Inspectoratul General al Poliției vine cu un apel către partidele politice, administrațiile publice locale și agenții economici, care fac abstracție de sănătatea oamenilor, punînd pe prim plan interesul personal, să se conformeze restricțiilor impuse de autorități, să nu manipuleze opinia publică, să convingă cetățenii cît de importante sînt măsurile impuse pentru sănătatea lor și să colaboreze cu organele de drept, pentru a face față consecințelor pandemiei cu un număr mai mic de victime și a stabili o conlucrare eficientă între autorități, în interesul cetățenilor.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load