Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Năstase a explicat de ce crucifixul a fost instalat pe holul sediului MAI

17 sep. 2019,, 13:01   Societate
3133 0

Criticat pentru că a amplasat un crucifix imens, ministrul de Interne vine cu explicații. „Nu există niciun fel de scop politic”, afirmă Andrei Năstase, menționînd că a consultat și părerea altor colegi, care ar fi fost de acord cu el.

La evenimentul de ieri au fost prezenți ambii mitropoliți, cel al Moldovei și al Basarabiei, care nu au mai fost văzuți împreună de ani buni.

ANDREI NĂSTASE, MINISTRU DE INTERNE

”Nu există niciun fel de scop politic. Intențiile mele de a unifica societatea, de a o face mai bună, de a o încuraja să trăiască în credință, în adevăr, să trăiască în dragoste de Dumnezeu s-a materializat prin acest eveniment. Mi-am consultat colegii, în mare parte la fel ca și mine credincioși, au căzut de acord”.

Inaugurarea crucifixului a stîrnit critici printre internauți. În mare parte, oamenii au văzut din acest eveniment o încercare de a obține dividende politice. Alții au asemănat gestul ministrului cu fosta guvernare sau cu președintele, deseori aflați în compania mitropolitului. Autorul blogului „Ortodoxia – pentru că așa trebuie” a menționat că prin instalarea crucifixului, reprezentanții altor culte sau ateiștii ar fi discriminați.


Și fostul premier, în prezent om de afaceri, Ion Sturza, l-a criticat pe ministru pentru acțiunea de ieri. Iar altcineva l-a transformat pe Andrei Năstase în preot, fotografia devenind virală pe rețelele sociale.

ANDREI NĂSTASE, MINISTRUL MAI

Da Popescu ce-a spus, da Ionescu ce-a spus? da Georgescu..? Respect dreptul fiecăruia de a se exprima dacă o face decent și cît se poate de corect.

Întrebați ce părere au despre inaugurarea crucifixului, cîțiva angajați ai ministerului susțin că, deși sînt necesare, astfel de lucruri nu se afișează în public.

Este un lucru sfînt pe care trebuie să-l prețuim.

– Cînd treceți pe alături vă faceți cruce? – Nu-mi fac, așa oficial, ca să mă vadă lumea. Dar în gîndul meu, permanent.

Pentru cei care cred, nu-i neapărat să fie afișat. Dar dacă tot este afișat, este un lucru binevenit.

Crucifixul cu o înălțime de doi metri a fost oferit în dar, însă ministrul nu a vrut să ne spună de la cine. La evenimentul de ieri, mitropolitul Vladimir a adus o cruce din Ierusalim, iar mitropolitul Basarabiei a venit cu o carte despre viața Sfîntului Constantin cel Mare. Cei doi nu au mai apărut fața-n față de o perioadă îndelungată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?