X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Motivele oficiale ale CSM privind demiterea lui Victor Micu

31 iul. 2019,, 12:00   Societate
3023 0

Menținerea în funcții administrative a unor persoane care au pierdut încrederea societății este contrară principiilor statului de drept, motivează oficial Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) revocarea lui Victor Micu din funcția de președinte al Consiliului.

În Hotătîrea motivată, CSM susține că a fost „imperativă întreprinderea măsurilor necesare pentru asigurarea aplicării rapide a procedurii de revocare” a lui Victor Micu pentru „respectarea principiului constituţional al statului de drept şi în considerarea interesului general al societății”.

Subiectul privind revocarea lui Victor Micu a fost inclus pe ordinea de zi de către membrul Petru Moraru.

„Petru Moraru a invocat faptul că, președintele CSM Victor Micu nu a fixat ședințele Plenului CSM în perioada în care sistemul judecătoresc din țară era în așteptarea acțiunilor concrete ale Consiliului în vederea reformării sistemului judecătoresc, prin prisma evenimentelor desfășurate în legătură cu schimbarea guvernării și a declarației Parlamentului referitor la captivitatea statului; nu a fost prezent la serviciu în această perioadă, iar, după revenirea din concediu, nu și-a expus opinia asupra hotărîrilor de rezonanță, adoptate de Plen în absența sa; nu a inclus în ordinea de zi a ședinței Plenului CSM chestiunea cu privire la anunțarea concursului la funcția de președinte al Colegiului penal al CSJ, timp de mai mult de un an”, a invocat Petru Moraru, care a declarat că în aceste condiții Victor Micu a demonstrat „lipsă de responsabilitate”.

Toți cei nouă colegi ai lui Victor Micu au votat pentru revocarea sa din funcție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?