TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Monument istoric din raionul Orhei, într-o stare îngrijorătoare

Monument istoric din raionul Orhei, într-o stare îngrijorătoare

Monument istoric cu un imens potenţial turistic şi social, vestitul castel al boierului Balioz din satul Ivancea, Orhei îşi aşteaptă investitorii.

Edificat în secolul al 19-lea, după mai mulţi ani de degradare, conacul se află într-o stare îngrijorătoare. De zece ani acest monument al patrimoniului naţional stă în paragină. Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării susţine că reabilitarea monumentului nu mai poate fi amânată şi dă asigurări că vor fi întreprinse acţiuni concrete în scurt timp, relatează Mesager.


Conacul Balioz din satul Ivancea era una dintre atracţiile turistice ale localităţii. În anii 80 ai secolului trecut aici a fost deschis Muzeul Meşteşugurilor Populare, o filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie. Acum a ajuns o clădire dată uitării.

Compania care a arendat conacul în 2006 nu şi-a respectat obligaţiunile şi după şase ani de litigii prin instanţe contractul a fost reziliat.

„Reprezentanţii companiei au încălcat toate regulile în ce priveşte restaurarea şi păstrarea unui obiect istoric, trebuiau în 2008 să finiseze lucrările, nu le-au finisat, dar orice lucrări s-au stopat. Cu mare greu am reuşit prin judecată să reziliem contractul în anul 2014”, a spus Mihail Potorac, şeful filialei Muzeului Conacului-parc Balioz.

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării îşi propune să reabiliteze conacul cu suportul investitorilor străini. Autorităţile mizează şi pe ajutorul diasporei.

„Am dat indicaţii ca în viitorul apropiat să fie găsite din arhive toate documentele, calculele care sunt făcute până în anii 2000, ca să vedem situaţia reală a monumentului şi vom face o expertiză tehnică. În baza acestei evaluări tehnice vom elabora proiecte de reconstruire al acestui monument de istorie şi cultură. Acest muzeu are tradiţii destul de bogate de atragere a investiţiilor şi a unor proiecte de atragere de fonduri internaţionale. Sunt şi alte rezerve, de exemplu atragerea investiţiilor din partea diasporei străine”, a declarat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Corneliu Popovici.

Vestitul Conac Balioz a fost construit în secolul XIX. Monumentul istoric este înconjurat de un parc ce se întinde pe o suprafaţă de şapte hectare. Aici se regăsesc mai multe specii de arbori şi arbuşti exotici pentru Moldova, cum ar fi molidul de Canada, teuga şi pinul moale din America de Nord, dar şi tei roşu, virgilie galbenă, brad argentinian şi glicinie chineză.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load