Moldovenii vor putea admira cea mai mare Super Lună din anul 2019

Moldovenii vor putea admira cea mai mare Super Lună din anul 2019

În noapțile de 19 și 20 februarie, locuitorii Moldovei, împreună cu populația Europei și a Rusiei, vor putea admira de două ori Super Luna.


Luna face o rotație  în jurul pămîntului timp de o lună, iar în această perioadă distanța de la planeta noastră pînă la satelit variază de la 356,4 mii kilometri pînă la 406,7 mii de kilometri.


Super Luna este un fenomen cînd luna plină are loc cu mai puțin de trei zile înainte sau după momentul trecerii Lunii prin cel mai apropiat de Pămînt punct a orbitei sale eliptice. În astfel de momente, satelitul Pămîntului arată cu 14% mai mare și 30% mai strălucitor decît atunci cînd trece prin cel mai îndepărtat punct.


"Cea mai mare Super Lună din 2019 va avea loc pe 19 februarie, pentru că în această zi Luna va fi la cea mai mică distanță de Pămînt din 2019", se menționează într-o declarație a planetariului de la Moscova.


Marți, 19 februarie, la ora 11.07 ora Chișinăului, Luna se va apropia de Pământ la 356 mii 761 kilometri, iar la 16.54 va începe luna plină.


După cum s-a declarat, de această dată Super Luna poate fi urmărită două nopți la rînd - în noaptea de 18 spre19 februarie și pe 19-20 februarie. În același timp, astronomii au remarcat că în 2019 vor avea loc două Super Luna.


Una deja a avut loc pe 21 ianuarie și a coincis cu o eclipsă totală a lunii. Atunci satelitul s-a apropiat de Pamînt la 357 mii 344 kilometri.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load