COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Moldovenii susțin decizia autorităților de a bloca site-urile care răspîndesc știri false

Moldovenii susțin decizia autorităților de a bloca site-urile care răspîndesc știri false

Majoritatea covîrșitoare a cetățenilor a salutat decizia autorităților de a bloca accesul la un număr de site-uri care difuzau știri false în contextul pandemiei COVID-19. Decizia este susținută de 73 la sută dintre respondenții unui sondaj sociologic, prezentat astăzi de compania IMAS.

Potrivit studiului, doar un singur procent s-a declarat împotriva deciziei de blocare a site-urilor ce promovau fake news-uri. Pentru alte 17 procente dintre persoanele chestionate această decizie nu este importantă. Alte 9 la sută nu au putut să răspundă la această întrebare.

Studiul mai arată că cetățenii Republicii Moldova au învățat să facă diferența între o știre adevărată și una falsă. Potrivit sondajului, 58 la sută dintre respondenți au declarat că, în ultimele 30 de zile nu au crezut în știrile care apoi s-au dovedit a fi false. Alte 29 la sută dintre persoanele chestionate au menționat că au căzut în capcana știrilor false pe care le-au considerat drept informații veridice. 13 la sută dintre respondenți nu au știut ce să răspundă.


Conform aceluiași sondaj, 58 de procente dintre respondenți susțin că existența unor știri false reprezintă o problemă pentru ţara noastră, iar 22 la sută cred că acestea crează probleme într-o anumită măsură. Știrile false cu siguranță nu reprezintă o problemă pentru 4 procente, iar alte 5 procente afirmă că acestea nu întotdeauna crează dificultăți. 11 la sută dintre intervievați nu au știut cum să răspundă la întrebare.

36 la sută dintre cetățenii intervievați au declarat că în fiecare zi au auzit în această perioadă știri false despre Coronavirus, 18 procente – cel puțin o dată pe săptămînă, 4 la sută – de mai multe ori pe lună, iar 26 de procente – foarte rar sau niciodată.

Sondajul a fost realizat telefonic, în perioada 31 martie-8 aprilie, pe un eșantion de 1020 de respondenți din toate raioanele țării. Marja de eroare este de +/-3,1% . Comanditarul sondajului este compania Public Media.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load