Moldoveanul care cucerește lumea prin poveștile sale terapeutice

Moldoveanul care cucerește lumea prin poveștile sale terapeutice

„Spune-mi ce ai citit în copilărie, ca să-ți spun cine ești acum” ar zice psihologii.


Poveștile cu care cresc copiii nu sînt doar o modalitate de a-i distra și a-i ține ocupați, ci și o metodă infailibilă de a preveni și chiar a trata unele probleme interioare ale celui mic. Agresivitatea, hiperactivitatea, hipersensibilitatea, lenea, teama, dependența sau nesiguranța reprezintă stările care pot fi ameliorate sau îndepărtate definitiv din comportamentul copiilor prin terapia narativă.


De obicei, copiii se identifică cu personajul pozitiv din poveste și încearcă să-i imite comportamentul în lupta cu propriile temeri și probleme. Pe acest principiu se bazează terapia narativă. Cînd cel mic se transpune în pielea unui personaj de poveste comparînd întîmplările miraculoase din ficțiune cu propria-i viață, povestea devine terapeutică. În afară de aceasta, basmele și istoriile sînt extrem de benefice pentru dezvoltarea psihologică a copiilor dîndu-le speranță, curaj și încredere în ei înșiși.

Cum funcționează terapia narativă


Puterea poveștile terapeutice stă în faptul că sînt percepute de copii la două niveluri simultan. La nivel conștient, copilul, deși se identifică cu personajul pozitiv, înțelege totuși că povestea este o ficțiune. La nivel subconștient însă, el absoarbe tot ce aude, își reexaminează comportamentul, sistemul de valori și viziuni. Terapia narativă este cea mai veche metodă a psihologiei practice și, totodată, cea mai tînără metodă în practica științifică din prezent.


Această metodă poate fi aplicată pentru corectarea comportamentelor nedorite la copiii de vîrstă preșcolară și cei din clasele primare, pentru că ar ajunge la miezul problemei mai repede decît alte tehnici terapeutice și atinge un nivel mai profund. Cel mai mare avantaj al terapiei narative este cel de a putea fi utilizată în cazul în care copiii refuză să mărturisească și să discute în mod direct despre ceea ce îi frămîntă.

Moldoveanul care cucerește lumea prin poveștile sale terapeutice


Primul autor de povești terapeutice din Republica Moldova este Mircea Grecu, psiholog și președinte al Centrului Internaţional de Prevenire şi Informare în Domeniul Adicţiilor din țară. „La ora actuală sînt foarte mulți copii de vîrsta 12-13 ani care sînt dependenți și consumatori de diverse substante toxice. Am încercat să intrăm în școli pentru a le explica efectul nociv al acestui comportament, dar am realizat însă că este tîrziu. Apare importanța prevenirii acestor probleme. Am început să-mi pun întrebarea cum putem preveni acest comportament? Am ajuns la concluzia că povestea este singura metodă. Cu o echipă foarte bună de psihologi, pedagogi și asistenți sociali am scris prima carte care se numește În căutarea fericirii pierdute – o poveste antidrog. A fost tradusă în șase limbi”, povestește Mircea Grecu.


Au urmat alte patru povești, toate fiind create cu scopul de a schimba un anumit comportament al copilului. „Ghetuţa şi Papucel”, de exemplu, este o istorie menită să prevină dependenţa de jocurile pe calculator, „Ursuleţul Marmi” este o poveste pentru cultivarea simţului măsurii, „Căpcăun cel Fioros” are scopul de a preveni apariţia sentimentului de frică, iar „Pe urmele infractorului” reprezintă o poveste pentru corectarea comportamentului agresiv.

Mircea Grecu, scriitor și psiholog. FOTO: profil Facebook

Poveștile lui Mircea Grecu au apărut în peste 100.000 de exemplare. „Poveștile noastre au primit o mulțime de recenzii pozitive din partea psihologilor, pedagogilor, care utilizează terapia prin povești din Anglia, Turcia, Austria, Germania, România, Ucraina și Rusia. Planificăm să le traducem și în limba turcă. În unele școli din Turcia povestea „În căutarea fericirii pierdute“ este folosită, de asemenea, drept material educațional pentru studierea limbii engleze. După motivele poveștilor noastre, în România și Ucraina au fost montate spectacole”, afirmă scriitorul.

Cum alcătuiești o poveste terapeutică


Mircea Grecu spune că terapia narativă poate fi utilizată în cazul copiilor agresivi, hiperactivi, hipersensibili, leneși, timizi și nesiguri, celor cu sentimente de vinovăție și teamă, dar și în cazul celor dependdenți de jocurile pe calculator, de exemplu. În situații problematice ușoare terapia narativă poate fi pusă în aplicare și de persoanele care nu au o pregătire specială în psihologie, adică de părinți și educatori.


Pentru a scrie o poveste terapeutică, Mircea Grecu spune că trebuie urmat un anumit algoritm. În primul rînd, eroul poveștii trebuie să semene foarte bine cu copilul căruia îi este dedicată, adică să fie de același sex, aceeași vîrstă, același caracter. „În continuare, eroul poveștii va ajunge în situații asemănătoare cu cele prin care trece copilul, cu toate emoțiile și problemele lui. Personajul principal va căuta o ieșire din impas”, explică psihologul. Partea cea mai importantă este ca părintele, împreună cu cel mic, să-l ajute pe eroul poveștii să identifice soluții pentru probleme, explicîndu-i copilului sensul fiecărei acțiuni din poveste. La final, personajul principal își conștientizează faptele, realizează ce făcea incorect și pornește spre o cale a schimbărilor pozitive.

„În căutarea fericirii pierdute” este prima poveste terapeutică apărută în Republica Moldova. FOTO: profil Facebook

Acest tip de terapie este un sistem de educare și dezvoltare potrivit nu doar copiilor, ci și adulților. Anume istoriile metaforice, care aparent nu au legătură cu realitatea, contribuie la declanșarea mecanismului de schimbare al caracterului. Unii cercetători consideră că toate poveștile sînt artistice, alții plasează poveștile terapeutice într-un grup separat.

Renunțăm la morală


Pentru ca poveștile terapeutice să-și facă efectul, acestea trebuie să corespundă vîrstei și particularităților psihofiziologice ale dezvoltării copilului. După citire, povestea poate fi înscenată de părinți și copii. Important este ca cel mic să fie încurajat să-și expună părerea despre personaje și acțiune.


Esențial este ca adulții trebuie să se abțină de la comentarea moralei, pentru că riscă să declanșeze mecanismul de apărare al copilului. „Poveștile terapeutice nu au o morală, de obicei. Noi nu trebuie să subliniem și să-i spunem copilului: «Ai văzut că…?» Nu utilizăm aceste cuvinte. Aceasta este diferența între o poveste obișnuită și una terapeutică. Copilul trebuie să realizeze singur ce trebuie să corecteze sau să modifice în comportamentul său. Nu-i spui copilului «trebuie.» El are nevoie să i se ofere șansa de a face singur alegerea”, explică Mircea Grecu.

Să avem încredere în povești!


„Dacă vreți să dezvoltați procesele cognitive superioare ale copilului cum ar fi memoria, gîndirea, emoțiile, poveștile trebuie citite de două-trei ori pe zi. Dacă este vorba despre o problemă a copilului, o poveste terapeutică poate fi citită o singură dată și este suficient”, punctează psihologul și scriitorul.


Specialiștii spun că adulții trebuie să aibă încredere în puterea poveștilor și în capacitatea copiilor de a le înțelege mesajul.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load