Moldova și Rusia vor extinde cooperarea în domeniul științific

Moldova și Rusia vor extinde cooperarea în domeniul științific

Moldova și Rusia vor extinde cooperarea în domeniul științific.


Potrivit reprezentanţei Rossotrudnichestvo în Moldova, o declaraţie în acest sens a fost făcută în cadrul unei serii de întîlniri pe care șeful Departamentului pentru Afaceri CSI, Dezvoltare Internațională și Integrare Rossotrudnichestvo Serghei Malenko le-a avut cu consilierul președintelui Republicii Moldova pentru educație, cultură și cercetare, Corneliu Popovici, președintele Academiei de Științe a Moldovei, Ion Tighineanu, şefa Departamentului cercetări şi inovaţii din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Moldova, Tatiana Moraru, și președintele Consiliului de Directori al institutelor de cercetări ştiinţifice din Moldova, Alexandru Stratan. La întîlniri a participat și șeful reprezentanței Rossotrudnichestvo în Moldova, Mihail Davîdov.


Unul dintre principalele subiecte ale negocierilor a fost Programul Interstatal pentru Cooperarea Inovatoare a statelor membre CSI, al cărui beneficiar-coordonator este Rossotrudnichestvo. Serghei Malenko a informat partea moldovenească în detaliu despre procesul de implementare și rezultatele Programului Interstatal pînă în 2020 și a vorbit și despre planurile pentru dezvoltarea proiectului de program pînă în 2030 de către grupul de lucru internațional și despre posibila includere în el a specialiștilor moldoveni.


Conducerea Academiei de Științe a Republicii Moldova și a departamentului relevant al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării au reacționat cu interes la această propunere și și-au anunțat disponibilitatea în viitorul apropiat de a examina chestiunea privind participarea țării la dezvoltarea unui nou program de cooperare inovatoare a statelor membre CSI.


Părțile au făcut un schimb de viziuni asupra dezvoltării cooperării ruso-moldovenești în sfera științifică și educațională, remarcînd dorința organizațiilor științifice din cele două țări de a intensifica cooperarea, inclusiv pe platformele de colaborare CSI. Conducerea Academiei de Științe și-a exprimat interesul pentru aprofundarea și dezvoltarea relațiilor stabilite cu Academia de Științe din Rusia.


În cadrul unei întîlniri între Serghei Malenko și consilierul președintelui Republicii Moldova, Corneliu Popovici, a avut loc un schimb de opinii aprofundat cu privire la perspectivele cooperării umanitare ruso-moldovenești. Astfel, părțile au remarcat importanța reuniunii Comisiei interguvernamentale din cele două țări, planificată pentru luna septembrie a acestui an. De asemenea, aceștia au abordat aspecte legate de desfășurarea de activități și evenimente științifice și educaționale comune, organizarea de stagii pentru cercetători, profesori și studenți, inclusiv prin utilizarea potențialului programului „Noua Generație” din Rusia.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load