X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Ministerul Justiției este pentru reducerea cazurilor de arest preventiv

6 oct. 2019,, 12:31   Societate
2580 0

Ministerul Justiției intenționează să aplice experiența franceză, astfel încît numărul de cazuri de arest preventiv să fie mai mic.

O astfel de declarație a fost făcută în cadrul conferinței de presă comună cu șeful Biroului de executare a sentințelor și grațierilor al Ministerului Justiției din Franța.

Datele departamentului moldovean arată că în prima jumătate a anului au fost înregistrate 1176 decizii judecătorești, potrivit cărora suspecții au fost plasați în închisoare. Aceastea sînt cu 3% mai multe decît în aceeași perioadă a anului trecut.
"Judecătorii moldoveni ar trebui să găsească soluții legale pentru a evita posibila arestare a suspecților", a declarat ministrul Justiției, Olesea Stamate, adăugînd că este necesară modificarea legislației în legătură cu această problemă.

Reamintim că, în 2018, Parlamentul a adoptat o lege care are menirea de a reglementa această măsură preventivă. Așadar, nu trebuie aplicată măsura de arestare preventivă, „dacă acuzatul și-a recunoscut vina, infracțiunea a fost comisă fără constrîngeri fizice sau psihice, fapta nu a implicat moartea, iar infracțiunea nu a fost comisă de o grupare c orgriminală anizată.” Toate aceste condiții ar trebui luate în considerare împreună.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?