COVID-19 în MOLDOVA

Metalferos și Hotelul „Zarea” rămîn în posesia statului

Metalferos și Hotelul „Zarea” rămîn în posesia statului

Licitațiile de la Bursa de Valori unde au fost puse în vînzare pachetele majoritare deținute de stat la șase societăți le acțiuni, printre care și Metalferos, s-au încheiat fără nicio tranzacție, potrivit Ziarului de Gardă.

Astfel, întreprinderile rămîn în posesia statului, urmînd ca Agenția Proprietăți Publice să ia o decizie privind soarta acestora. Din cele șase pachete scoase la vînzare, cel mai scump și atractiv a fost cel al controversatului monopolist de stat, SA Metalferos.

Cele șase societăți pe acțiuni la care statul deține pachetele majoritare sînt S.A. „Drumuri-Orhei”, S.A. “Drumuri-Soroca”, S.A. “Drumuri- Criuleni”, S.A. “Drumuri-Cahul”, S.A. “Institutul de cercetări științifice „Rif-Acvaaparat” din Bălți și S.A. pentru achiziționarea, prelucrarea și livrarea metalelor feroase și neferoase „METALFEROS”.


Vînzarea acestor pachete de acțiuni s-a desfășurat în perioada 17 – 21 august 2020 pe piața reglementată, prin intermediul Bursei de Valori, prin licitații cu strigare.

De menționat este și faptul că în perioada 17 iulie – 18 august 2020, Agenția Proprietății Publice a organizat și concursul comercial de privatizare a complexului patrimonial unic - Î.S. Hotelul „ZAREA” din Chișinău.

Pînă la data de 18 august, ora 16:00 (termenul-limită de recepționare a ofertelor de participare la concurs), nu a fost depusă nicio ofertă pentru privatizarea Î.S. Hotelul „Zarea”.

Amintim că, pe 20 august, într-o conferință de presă, procurorul general Alexandr Stoianoglo a dezvăluit mai multe detalii din dosarul „Metalferos”. Procurorul general a declarat că în spatele afacerii legate de „Metalferos” se afla fostul lider al democraților, Vladimir Plahotniuc. Conform unei anchete realizate de procurori, în lipsa unei justificări economice, în intervalul anilor 2012 – 2019, cetățeanul Plahotniuc ar fi organizat, prin intermediul companiilor nerezidente, al căror beneficiar efectiv era chiar el, exportul de metale feroase și neferoase către colectori specializați din Turcia, Austria, Olanda și Germania.

Ulterior și compania Metalferos a reacționat, exprimîndu-și îngrijorarea în legătură cu declarațiile procurorului general, Alexandr Stoianoglo, pe care le califică drept „acuzații calomnioase”. Mai mult, susține că șeful Procuraturii „a fost indus în eroare intenţionat de către anumite persoane cu interes vădit de a calomnia și de a distruge” compania.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load