Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Mesajul șefului statului, în urma accidentului cumplit din centrul capitalei

17 mai. 2020,, 20:05   Societate
6548 10

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a postat duminică seara un mesaj pe Facebook în legătură cu accidentul produs noaptea trecută pe bulevardul Ștefan Cel Mare, unde două persoane și-au pierdut viața, iar altele patru au ajuns la spital.

În postarea sa, Dodon „îndeamnă Ministerul Afacerilor Interne să stabilească în regim de urgență toate circumstanțele tragediei, să identifice și să atragă la răspundere persoanele vinovate de producerea accidentului”.

„Solicit Guvernului, ca în regim de urgență, să înăsprească măsurile de control al respectării regulilor de circulație rutieră și în special, a regimului de viteză, deoarece depășirea vitezei este cauza principală a accidentelor rutiere din Moldova.

Nu putem să ignorăm și să închidem ochii la faptul că străzile orașului se transformă în trasee de curse, iar așa-zișii „vitezomani” terorizează oamenii, în special pe timp de noapte.

Cetățenii cer acțiuni concrete de la organele de drept, iar eu, în calitate de șef al statului, intenționez să iau această situație sub control propriu”, a scris Igor Dodon pe Facebok.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?