Mărfuri de peste 800 mii de lei, reținute la vamă

Mărfuri de peste 800 mii de lei, reținute la vamă

Funcționarii vamali ai subdiviziunilor specializate au contracarat cinci tentative de trafic ilicit cu diverse mărfuri nedeclarate, în cantități comerciale, estimate la peste 800 mii de lei, scrie Noi.md.


În trei dintre cazuri, bunurile au fost depistate de echipele mobile ale Vămii. Acțiunile acestora s-au soldat cu rețineri de articole vestimentare, de încălțăminte și alte mărfuri de larg consum de peste 600 mii de lei, care erau transportate din Ucraina și Turcia, fără acte de proveniență sau acte confirmative de achitare a drepturilor de import aferente. Potrivit informațiilor preliminare, acestea urmau să fie comercializate ilegal pe piețele din țară.


Într-un alt caz, obiectul documentării îl constituie 12 monede confecționate dintr-un metal asemănător aurului, care datează din perioada anilor 1863-1935, descoperite pe aeroportul din capitală, în bagajul unui pasager al cursei Chișinău-Istanbul. Articolele numismatice au fost reținute și urmează a fi transmise, pentru expertiză, Muzeului Național de Istorie a Moldovei.


O altă tentativă a fost dejucată de vameșii de la Leușeni, pe sensul de intrare în țară, care au descoperit utilaj și consumabile medicale, în valoare de circa 200 mii de lei, într-un autocar ce se deplasa din Germania.


Cercetările sînt continuate de subdiviziunile specializate ale Vămii în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun.


Serviciul Vamal face apel la respectarea legii și îndeamnă cetățenii să declare organului vamal bunurile transportate. Datorită instrumentelor și mecanismelor de control, tentativele de fraudare a legislației vamale vor fi depistate cu aplicarea sancțiunilor de rigoare.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load