Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Maratonul Internațional Chișinău a primit „5 stele” de la European Athletics ©

3 sep. 2019,, 15:35   Societate
2454 0

Asociația Europeană de Atletism „European Athletics” a evaluat „Maratonul Internațional Chișinău” cu „5 stele” în urma verificării respectării standardelor de calitate și siguranță în organizarea evenimentelor.

Standardul de calitate de „5 stele” este scorul maxim al Asociației și reprezintă un nivel ridicat de ordine, securitate și calitate a serviciilor, care se oferă la cursele de alergare de mare amploare. Anume pe aceste standarde se bazează „Running for All” — cel mai renumit brand de evenimente de alergare din Europa.

În cadrul verificării respectării cerințelor și standardelor de calitate și siguranță, „Maratonul Chișinău” a fost evaluat în 54 categorii din următoarele domenii:

— administrare și finanțe;

— traseu;

— responsabilitate ecologică și socială;

— măsurare;

— aspecte medicale;

— rezultate;

— tehnica securității;

— servicii;

— cronometrare.

Reamintim, cea de-a cincea ediție a „Maratonului Internațional Chișinău” va avea loc pe data de 29 septembrie în Piața Marii Adunări Naționale. Sâmbătă, 28 septembrie, în cadrul „Maratonului Chișinău”, se va desfășura competiția de alergare pentru tinerii sportivi „KIDS RUN DAY by Naturalis”.

Cu această ocazie, îi invităm pe toți doritorii să se alăture celei mai grandioase curse de alergare din țară și să-și depășească distanța alături de miile de amatori de alergare din Moldova și străinătate. Iar pe cei care încă nu sunt gata să concureze îi invităm să participe la cursa distractivă „Fun Run” și să alerge 1,5 km pe străzile centrale ale Chișinăului împreună cu prietenii și membrii familiei.

Pentru a vă înregistra și afla toate detaliile competiției, accesați site-ul oficial al evenimentului - marathon.md.

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?