COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Maia Sandu și Sergiu Litvinenco chemați în ”ospeție” la procuratură

Maia Sandu și Sergiu Litvinenco chemați în ”ospeție” la procuratură

Fruntaşii Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu şi Sergiu Litvinenco, vor fi invitați la procuratură pentru explicații în cazul unor postări scandaloase pe rețelele de socializare.

Amintim că deputatul PAS Sergiu Litvinenco a scris pe Facebook că ar fi aflat, „din surse demne de încredere”, că în privința cîtorva judecători ai Curții Constituționale ar fi realizate măsuri speciale de investigație”, pentru a-i intimida. Același lucru l-a afirmat, ulterior, şi Maia Sandu, tot pe Facebook.

În replică, Procuratura Generală a anunțat astăzi că nu a inițiat „vreun proces penal, nu a autorizat și nu a intervenit către judecătorul de instrucție pentru a fi autorizate careva măsuri speciale de investigații în privința judecătorilor Curții Constituționale”.


„Deoarece, pînă la moment, pe adresa instituției nu a parvenit vreo sesizare oficială în acest sens și pentru a clarifica situația, autorii acestor acuzații grave vor fi invitați la Procuratură pentru a prezenta dovezi în susținerea celor afirmate, nu înainte însă, de a li se explica, conform legii, despre răspunderea pe care o poartă în cazul denunțurilor false și calomnioase”, se mai spune în comunicatul Procuraturii Generale.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load