Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Mai mulți studenți străini și din Moldova, implicați în circuitul ilegal de droguri

31 oct. 2019,, 18:50   Societate
3126 0

Poliția municipiului Chișinău, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Biroul Migrație și Azil (BMA) și Serviciul de Informații și Securtiate (SIS), au susținut o conferință de presă în care au prezentat detalii privind destructurarea unei grupări specializată în trafic de droguri, cu implicarea studenților străini aflați pe teritoriul Republicii Moldova.

În procesul monitorizării condițiilor de ședere pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini, a fost stabilită activitatea ilicită a unui grup criminal organizat specializat în circuitul ilegal de droguri.

Astfel, pe parcursul a mai multor luni au fost documentate mai multe persoane, membre a unui grup criminal organizat, specializat în păstrarea, transportarea și distribuirea drogurilor în proporții deosebit de mari. Documentarea a fost inițiată în luna iunie, anul curent, și continuă la moment, în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților la săvîrșirea acestei infracțiuni.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și specială de investigație s-a stabilit că din grupul criminal organizat făceau parte atît cetățeni ai Republicii Moldova, cît și cetățeni străini. Mă refer aici la cetățenii statului Israel, care pe o perioadă îndelungată de timp, începînd cu anul 2013 au pus la cale o schemă infracțională, manifestată prin dobîndirea drogurilor în proporții deosebit de mari, de la diferiți distribuitori, atît cetățeni ai Republicii Moldova, cît și cetățeni străini și urmărind scopul obținerii de profit în rezultatul activității ilicite comercializau aceste droguri atît cetățenilor Republicii Moldova, cît și cetățenilor străini, cetățeni ai statului Israel, ultimii fiind în calitate de studenți la două instituții de învățămînt superioare din municipiul Chișinău, în special studenți ai USMF „N. Testimițeanu” și Universității Agrare de Stat din Moldova, care cumpărau și ulterior le vindeau persoanelor apropiate droguri de tip marijuană hidroponică.

Prin urmare, o parte din aceste droguri erau comercializate în adiacentul acestor instituții de învățămînt sau pe teritoriul acestor instituții.


Membrii grupării criminale, cetățeni ai statului Israel dobîndeau drogurile prealabil de la anumiți cetățeni ai Republicii Moldova, la fel, specializați în comercializarea ilicită de droguri. Aceștia cumpărau drogurile la prețul de 130-150 de lei per gram și urmărind scopul obținerii de foloase în rezultatul acestei activități infracționale, comercializau ulterior aceste droguri la prețul 250-300 de lei per gram.

Pe caz au fost efectuate mai multe descinderi, în rezultatul cărora au fost depistate și ridicate cantități impunătoare de droguri, mai concret, cantități impunătoare de marijuană.

Au fost stabilite locurile imprivizate unde erau plantate și cultivate aceste droguri sub formă de laboratoare, ridicate dispozitive de cîntărire a drogurilor. Au fost ridicate suporturi electronice în care era stocată o anumită informație. În rezultatul examinării acestor suporturi electronice, s-a stabilit că ultimele prezintă relevanța pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei penale.

Cel mai important, au fost depistate și ridicate mijloacele financiare dobîndite în rezultatul activității infracționale, o parte din aceștia fiind stabiliți ca transmiși în rezultatul achiziției de control.

Pe cauza penală nominalizată au fost reținute 8 persoane, dintre care 5 au fost plasate în arest preventiv și arest la domiciliu, iar restul 10 persoane, cetățeni ai statului Israel, sînt cercetați la libertate.

Organul de urmărire penală urmează în perioada apropiată să se expună asupra calității procesuale a acestora, inclusiv asupra asupra măsurilor preventive.

Toate persoanele cercetate au fost supuse testării narcologice, iar 14 din ei, toți studenți străini, au primit rezultat pozitiv la consumul de marijuană. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de pînă la 15 ani.

Pe caz au fost efectuate 34 de percheziții în raionul Cahul și în capitală. În rezultat, au fost depistate și lichidate două laboratoare de producere, cultivare și prelucrare a plantelor de canabis: unul dislocat în raionul Cahul, altul în municipiul Chișinău. De asemenea, au fost depistate mai multe pungi cu droguri.

În total a fost sechestrat aproximativ 1 kg de marijuană, au fost ridicate mai multe ustensile și echipament destinat cultivării și prelucrării plantelor, semințe de canabis, bani proveniți din activitate criminală. Totodată, la persoanele străine au fost depistate cagule și arme reci, iar ca urmare a examinării telefoanelor mobile, au fost depistate poze personale în care apar cu arme de foc, muniții, droguri etc.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost constatate încălcări ale regulilor de ședere pe teritoriul Republicii Moldova de către unii străini vizați în cadrul investigației, iar Biroul Migrație și Azil urmează să decidă în privința anulării dreptului de ședere pe teritoriul țării.

Centrul Antiterorist al SIS a semnalat faptul că pe palier extremist – terorist și prevenire a radicalizării au fost stabiliți indici precum că persoanele investigate se încadrează în profil de radicalizare.

Drept consecință a consumului de droguri, străinii din comunitatea arabă denotau un comportament agresiv și violent, cu interes pentru de arme, pagini web cu conținut radical, inclusiv acțiuni infracționale care pot fi conexate acțiunilor teroriste pe teritoriul Moldovei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?