Magazinele de carne din Cahul vor fi verificate

Magazinele de carne din Cahul vor fi verificate

Autorităţile municipiului Cahul vor intensifica controalele la toate magazinele din localitate, care comercializează carne de porc.


Despre aceasta a declarat presei regionale edilul cahulean, Nicolae Dandiş, după ce în raza oraşului a fost depistat un caz de îmbolnăvire cu pestă porcină africană, transmite MOLDPRES.


„Primăria va oferi toate materialele, vom încerca să ne organizăm astfel încît să fie create operativ posturile de securitate necesare. Totodată, vor fi intensificate controalele la magazinele care comercializează carne de porc, pentru a ne asigura că carnea din raza de protecție nu nimerește pe rafturile magazinelor”, a declarat Nicolae Dandi pentru ziuadeazi.md.


Edilul a menționat că posturile vor fi instalate pentru 60 de zile, cum prevede legislația națională, iar după ce focarele vor fi lichidate, la această decizie se va reveni. Potrivit primarului, toate aceste măsuri sînt întreprinse ca virusul să nu afecteze și alți crescători de animale, pentru unii aceasta fiind singura sursă de existență.


„Îndemnăm oamenii să înregistreze animalele la Agenţia Naţională pentru Securitatea Alimentelor (ANSA), ca să poată fi evaluate pagubele, iar gospodarilor să le fie recompensat prejudiciul”,  a specificat Nicolae Dandiș.


În ultima perioadă, pe teritoriul raionului Cahul au fost depistate cîteva cazuri de pestă porcină – în satul Manta şi la o fermă din raza municipiului.  Animalele bolnave au fost incinerate, iar Comisia excepțională epizootică întreprinde în prezent măsuri de prevenire a răspîndirii focarului. 


În contextul apariției focarului de pestă porcină africană, ANSA monitorizează situația epizootică şi reaminteşte proprietarilor de porci să nu hrănească animalele cu resturi alimentare, să nu-i lase liberi şi să îşi schimbe hainele înainte de a intra în adăposturile animalelor, precum şi să respecte normele de biosecuritate.


Pestă porcină africană nu este periculoasă pentru om, însă boala se răspîndește foarte repede în rîndul animalelor și provoacă mari pagube materiale agriculturii. Nu există vaccin. Vaccinarea existentă a porcinelor reduce presiunea de virus, dar nu conduce la dispariţia acestuia. Carnea de porc provenită de la animalele infectate nu constituie un pericol pentru oameni, dar nu se recomandă pentru consum.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load